De mai mulți ani, Primăria Municipiului Târgu-Mureș a făcut demersuri repetate pentru modificarea Legii 230/2007, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Experiența practică a demonstrat că o mare parte a acestora funcționează defectuos, nerespectând normativele legale în vigoare, iar comitetul de conducere al asociațiilor chiar în condiții de lipsă de performanță, dezinteres sau ineficiență, este cât se poate de dificil să fie înlocuit în condițiile legale actuale.Având în vedere că, din informațiile noastre, s-a inițiat un proiect de act normativ privind modificarea și completarea Legii 230/2007, vă rog să sprijiniți prezentul demers:Susținerea unei noi prevederi legale, în sensul că „Asociaţia de proprietari se înfiinţează prin acordul scris a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor…..din cadrul uneia sau a mai multor clădiri administrate (nn. condominii)”.Motivare: Organizarea asociaţiilor de proprietari, pe scări şi tronsoane, conduce la coexistenţa a două sau mai multe asociaţii de proprietari într-un condominiu, fapt ce creează serioase dificultăţi în administrarea proprietăţii comune şi, în special, în implementarea reglementărilor în vigoare privind finanţarea lucrărilor de reabilitare termică din fonduri europene, ştiut fiind faptul că este eligibilă doar întreaga construcţie. Practic, nu se acceptă reabilitarea parţială a unui bloc format din mai multe scări sau tronsoane. Astfel, sunt frecvente situaţiile în care demersul a două sau mai multe asociaţii dintr-un bloc este blocat de către o altă asociaţie din acelaşi bloc. În fapt, spre exemplu, în municipiul Târgu-Mureş, majoritatea proprietarilor de apartamente sunt organizaţi în asociaţii de proprietari care administrează două sau mai multe blocuri de locuinţe. Pe această cale, solicit un punct de vedere privind aceste propuneri din partea compartimentului de resort din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice, având în vedere că situația este similară în foarte multe orașe la nivel național.