Urmărind căznirea guvernării Bolojan de a înspăimânta românii prin amenințarea spectrului esoteric de „Junk”, utilizat de agențiile de rating, balaurul apocalipsei economice care amenință România, e cazul să analizăm retorica „urgenței naționale”, a riscului de incapacitate de plată și a necesității unui răspuns prompt care, practic, zdruncină țara din temelii.
E cazul să relevăm o agendă nedeclarată a guvernării, unde „consolidarea fiscală” este, de fapt, un eufemism pentru redistribuirea poverii. Guvernul proclamă necesitatea de a reduce cheltuielile publice pentru a corecta deficitul, dar ocolește deliberat privilegiile din agențiile și societățile statului iar o cheltuială majoră și recurentă – pensiile speciale – nu este doar menținută, ci și majorată substanțial.
În timp ce cetățenii de rând au fost chemați la „sacrificiu” prin majorări de taxe, cheltuielile cu pensiile speciale au sfidat orice logică de austeritate. Conform documentelor oficiale, bugetul pentru pensiile speciale a crescut cu 18% în 2024, depășind rata inflației și atingând un buget record de 15,7 miliarde de lei, față de 13,3 miliarde de lei în 2023. Această creștere, descrisă drept un “buget record” , reprezintă o contradicție flagrantă cu discursul oficial de „așezare justă a sarcinilor fiscale”.
În esență, constatăm că adevărata problemă nu este deficitul prea mare, ci că nu există suficiente fonduri pentru a finanța atât privilegiile, cât și nevoile de bază ale cetățenilor. Realist vorbind, măsurile fiscale nu sunt o soluție, ci un compromis politic prin care grupurile puternice sunt protejate, iar costurile sunt transferate către cetățeanul de rând și economia productivă.
„Pachetul 1”… surpriză! – din el țâșnesc taxe care-l lovesc drept în față pe simplul cetățean contribuabil, românul cinstit și sărăcit, precum și pe micul antreprenor. TVA 21% care scumpește tot, accize care urcă prețul la benzină și țigări, ba și un impozit nou pe dividende (dar stai, pe ăsta ni-l lasă pe 2026, că poate uităm până atunci). Poporul se clatină năucit de atâtea biruri, dar Guvernul îl sprijină părintește: „Stați liniștiți, e pentru binele vostru!”.
Apare apoi „Pachetul 2”, și mai dichisit, legat cu fundiță de reformă. Guvernul zâmbește conspirativ: „Stați că pe ăsta îl deschidem mai încolo, în 5 bucăți, să nu vă șocați dintr-odată!”. „Uitați, reducem posturile bugetare… cele desenate cu creionul, fiindcă oricum erau vacante. Tăiem de la Poliția Locală, absolut irelevant, taxăm pachetele voastre de pe net, taxăm Airbnb-ul – cine v-a pus să aveți proprietăți și imobile de rezervă? Creștem impozitul la bursă – ce atâția jucători la bursă, la muncă cu voi!”. În schimb, în privința pensiilor speciale, „Poate mai negociem cu magistrații un pic… hai s-o lăsăm cu blândețe pe mai târziu”.
Urmează ipocrizia „Multinaționale”. Practic, guvernanții recunosc că prin patru categorii de cheltuieli – comisioane de management, consultanță, redevențe de proprietate intelectuală și dobânzi la împrumuturi intragrup – se scurg profiturile multinaționalelor din țară. În schimb, anunță limitarea deductibilității cheltuielilor cu afiliații la 3% din cifra de afaceri și impozitarea surplusului cu 16%. Praf în ochi, cică se aplică doar din 2026, dacă rezistă guvernul actual până atunci… Cu alte cuvinte, combaterea marilor evazioniști corporativi a fost amânată, în timp ce încasările imediate s-au obținut de la simplii cetățeni și IMM-uri.
În fine, interzicerea cumulului pensie-salariu, s-a cam rătăcit. „Poate data viitoare!”. Poporul se uită buimac: „Păi și reforma profundă? Privilegiile nesimțite? Unde-s?”. Atunci guvernul arată spre culise: acolo, magistrații fac grevă și scandal, în solidar cu cohorta altor pensionari speciali, multinaționalele își văd de treabă zâmbind, iar „șefii la stat” – niște indivizi rotofei cu joben – stau pe scaune de directori și numără în continuare purcoiul de bani. „Ei, cu ăștia e mai complicat, vedem ulterior… negocieri, constituționalitate, știți voi”, mormăie guvernul. „Important e că v-am arătat intenția!”.
În schimb, în față, pe scenă, poporul e încărcat de tot felul de poveri: o plăcuță de 21% agățată de gât, un rucsac cu accize în spate, un POS în mână, o cameră video pe cap (să-l filmeze ANAF când nu declară profitul pe pătrunjel) și un șir de bonuri fiscale legate de picior. „Ăsta e binele vostru, nu-l vedeți?!” exclamă Guvernul triumfător. Poporul abia stă în picioare sub greutate, dar Guvernul își vede de treabă, se întoarce să dea explicații Comisiei Europene și agențiilor de rating, lăudându-se cum a rezolvat eficient problema deficitului prin cele 76 de miliarde lei strânse de la cetățenii pe post de cobai și fraieri de serviciu.
În România lui 2025, reformele prezentate ca fiind „în beneficiul românilor și al țării” au, de fapt, două fețe. Pe o față, cea arătată poporului, scrie cu litere de-o șchioapă “Taxe și austeritate pentru toți” – iar pe cealaltă față, ascunsă la spate, cu litere mici: „Excepție, cine are deja privilegii, are parte de indulgență și protecție, rămâne să ne lămurim sine die”.
Tu-vă „junk-ul” vostru de profitori, privilegiați și ticăloși!