Back
Featured image of post Nu există vinovați, nici măcar responsabili pentru blocarea centurii municipiului Târgu-Mureș

Nu există vinovați, nici măcar responsabili pentru blocarea centurii municipiului Târgu-Mureș

I-am readresat o interpelare Ministerului Transporturilor, ministrului Lucian Șova, chestionându-l oficial, din nou, în legătură cu cei responsabili pentru întârzierea lucrărilor și blocarea execuției „Variantei de ocolire rutieră a municipiului Târgu-Mureș”?!
În mod concret, solicitam să fiu informat în privința cauzelor care au determinat blocarea acestui important proiect de infrastructură a județului Mureș, precum şi cei care se fac responsabili potrivit legii. Susțineam că doar executarea „garanției de bună execuție” în privința proiectantului nu reprezintă nici pe departe o soluție prin raportare la erorile grave și întârzierile care au condus la rezilierea contractului, întârzierile nepermise și chiar blocarea acestui important proiect de infrastructură pentru județul Mureș.
În locul unui răspuns punctual concret, în privința celor responsabili de blocarea centurii Târgu-Mureșului, în răspunsul ministrului Lucian Șova, acesta se mărginește să mă informeze următoarele: „Contractul de lucrări la acest obiectiv de investiții a încetat la data de 29.12.2017 în baza „Acordului de voință al Părților privind încetarea contractului de execuție”, în conformitate cu prevederile art.1321 din Codul civil, iar pentru finalizarea obiectivului se va demara o nouă procedură de achiziție publică, în prezent, OI T a aprobat la finanțare în cadrul POIM 2014-2020 proiectul „Varianta ocolitoare Târg -Mureș”, contractul de finanțare nr.9/13.07.2018 având o valoare totală de 429.669.050,90 lei, din care valoarea eligibilă este de 344.950.896,79 lei. Vă mulțumim pentru interesul exprimat şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a răspunde prompt şi pozitiv solicitărilor dumneavoastră.”
Așadar, nu există vinovați pentru blocarea centurii municipiului Târgu-Mureș și va urma o nouă licitație pentru continuarea lucrărilor care nu se știe când va avea loc, nici când și cum se va finaliza… Tipic pentru actualii guvernanți care în 2014 promiteau demagogic și populist, în plină campanie electorală, finalizarea lucrărilor în doar doi ani. Au trecut patru ani de atunci iar lucrările la centură s-au blocat fiind realizate până acum doar în procent de 35 la sută…

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus