După ce au epuizat buzunarele omului de rând și după multe luni de ciorovăieli, hârâială politică revoltătoare, s-a ajuns cumva, de ochii lumii, și la pretinsul pachet legislativ care vizează reformele de la nivelul administrației publice centrale și locale. Mno, după ce partidele guvernării (PSD-PNL-USR-UDMR) au asumat în culise, prin consens, programul de guvernare, acum când s-a ajuns la filonul electoral de bază al partidelor, e „răzgândeală” totală.
Așa cum au fentat consecvent reforma pensiilor speciale, prin judecătorii susținuți politic tocmai de ei la CCR, pesediștii o dau din nou cotită strategic, când este vorba despre reduceri de personal și salarii de pe la ministere, agenții ale statului, primării și consilii județene, terțe instituții supraîncărcate și birocratizate ale statului. Ipocriții, demagogii, nu o spun de-a dreptul, nicidecum, ci susțin, aiuritor, că nu mai pot de grija educației, a sănătății și a relansării economice a țării. Și-au pus miniștrii să nu dea aviz în guvern noului pachet legislativ.
Ca să știți exact cum stau lucrurile, aflați că, la finele anului trecut, datoria publică a României a ajuns la aproape o mie de miliarde lei, respectiv 54,3% din PIB. Această datorie a crescut cu peste 150% doar în ultimii cinci ani, iar campionul absolut al îndatorării a fost chiar Guvernul condus de premierul PSD, Marcel Ciolacu, urmat la o distanță semnificativă de Guvernarea Nicolae Ciucă.
Cu alte cuvinte, cei care v-au îndatorat pentru furăciunile, huzurul și privilegiile lor, cei care v-au mințit și amăgit electoral, cei care v-au mandatat să plătiți din propriile buzunare pentru nesimțirea, opulența și iresponsabilitatea lor risipitoare, vă transmit acum că nu mai sunt de acord să fie solidari cu fraierul de rând pentru achitarea notei de plată, respectiv a costurilor îmbuibării propriei clientele de partid. Pretextul este că (te cuprinde înduioșarea, îți dau lacrimile!) pesediștii nu mai pot de grija relansării economice și a celor amăgiți, sărăciți, batjocoriți, uluiți, care gâfâie sufocați de povara îndatorării și a prăbușirii economiei României.
Așadar, puteți fi încântați, oameni buni, PSD luptă pentru noi, în timp ce le achităm datoriile și recompensăm traiul bun! Așa că rămânem, de vreo trei decenii și jumătate încoace, tot cum (ne-)au stabilit.
