Back
Featured image of post Nu pandemia este problema cea mai mare a României!

Nu pandemia este problema cea mai mare a României!

Conform datelor oficiale, prezentate de Institutul Național de Statistică, în România, în perioada pandemiei, s-a înregistrat una dintre cele mai mici rate ale mortalității din ultimul deceniu, dar cel mai mare „spor natural negativ”, din cauza numărului redus al nașterilor. Adică, anul acesta s-au înregistrat 66.102 decese, cu 1258 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, și per ansamblu în ultimii 10 ani. În același timp însă, sporul natural negativ pentru acest an este de 30.020, țara noastră înregistrând cele mai puține nașteri prin raportare la ultimul deceniu.
Așadar, nu pandemia este cea mai mare problemă a noastră, ci natalitatea extrem de scăzută. În acest context, PMP consideră că declinul demografic trebuie transferat de la categoria „riscuri”, la categoria „amenințări” în cadrul Strategiei Naționale de Apărare. Este necesar un pachet de politici publice pentru a încuraja masiv natalitatea. Iar din această perspectivă, în România ar trebui să reflectăm, dincolo de conflictualitatea, de gâlceava politicianistă generalizată și interesele electorale, ce vom face în privința alocațiilor, a indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, în privința politicilor și programelor medicale de stimulare a fertilității și natalității. Altminteri, pe termen lung, vă întreb cine le va asigura generațiilor de azi pensiile?! Dar, fundamental, cine va mai perpetua națiunea română și va conserva fibra sa genetică, valorile sale identitare?
Sigur, nu e vreme, din cauza gălăgiei publice contagioase, risipitoare, să vorbim și de lucrurile foarte serioase care privesc destinul acestei țări!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus