Back
Featured image of post Nu pune botul, lasă-i pe uscat cu feribotul!

Nu pune botul, lasă-i pe uscat cu feribotul!

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, însoțit de alți vajnici colegi de partid, a compus o delegație fantastică, în care vârf de lance a fost vicepremierul și președintele UDMR, Kelemen Hunor, și a dat o fugă electorală până în Azerbaidjan. Aici, s-au pozat glorioși cu președintele Ilham Aliyev, iar, mai apoi, am aflat că drept beneficii ale acestei mărețe vizite, tocmai din aprilie, România va beneficia de un miliard de metri cubi de gaze.

Problema este că nu știe nimeni pe ce cale, câtă vreme nu avem conductă, adică legătură pentru transportul respectiv de gaz către România. Dar și minciuna-i vorbă!

În fine, nici nu contează, fiindcă această „mare realizare” a pesedeului e, ca și atâtea altele, doar de ochii lumii, încă o prosteală care să dea bine public și să aducă voturi.

Însă, aceasta e aproape nesemnificativă pe lângă gogomănia pe care a postat-o Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook, susținând că a insistat pe lângă ministrul azer al Economiei, Mikayil Jabbarov, să aibă în vedere deschiderea „unei legături de feribot între cele două țări”.

De ce râdeți? De unde să știe Marcel Ciolacu că nu există nicio legătură maritimă între România și Azerbaidjan?! Pesemne, s-o fi gândit la această soluție magnifică, să aducă gazul cu feribotul navigând pe uscat.

Feriți-vă, români, de demagogii pesediști care vă prostesc și amăgesc de mai bine de trei decenii încoace, nu mai „puneți botul”, lăsa-ți-i pe pesediști cu feribotul lor cu tot să voiajeze politic pe valurile noastre rutiere, în tangajul propriilor minciuni și prosteli electoraliste. Cu alte cuvinte, feri „botul”, române!

Last updated on Feb 27, 2023 23:40 UTC
comments powered by Disqus