Back
Featured image of post Nu vă lăsați manipulați, induși în eroare, trăim, existăm împreună!

Nu vă lăsați manipulați, induși în eroare, trăim, existăm împreună!

Am văzut că UDMR și-a pus „gorniștii” și agenții electorali să comenteze negativist la toate postările mele. Urmăriți comentariile la majoritatea postărilor mele și veți înțelege cât de tare se tem unii de candidatura mea pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș. Cei în cauză mă acuză, evident la comanda udemeriștilor, că aș fi antimaghiar, șovin, naționalist extremist, fără a putea indica măcar o singură dată când aș fi avut vreo poziție politică separatistă, ostilă la adresa concetățenilor de altă etnie, de instigare a românilor împotriva maghiarilor sau vreo pledoarie pentru segregaționism etnic. Adică, exact ce face consecvent UDMR prin politicienii săi, forțându-se politic și legislativ, programatic agresiv, autonomia teritorială și enclavizarea pe criterii etnice, prin separarea maghiarilor de români de la nivel de creșă, grădiniță, școală și până la absolvirea studiilor de învățământ superior, vehiculându-se manipulatoriu pericolul asimilării minorității de către majoritatea românească.
Ca târgumureșean, rămân convins că trebuie să conviețuim împreună cu toate etniile, în bună înțelegere, concordie, armonie și pace. Că se cuvine să ne cunoaștem reciproc și să ne respectăm pluriculturalitatea, care dă valoare și o specificitate unică județului Mureș, că împreună suntem cultural mai bogați și avem obligația morală să perpetuăm spiritul acesta confratern și la nivelul copiilor noștri.
Toți avem totodată datoria de a respecta statul român, constituția și legile României, fără privilegii, fără discriminări. Aceasta este calea în care cred și pe care politic o urmez neabătut. Restul este doar campanie electorală pe care UDMR înțelege ca întotdeauna să o promoveze prin mesaje etnocentriste, exclusiviste, de parcă o singură etnie ar exista în municipiul Târgu-Mureș și județul Mureș iar restul românilor într-o astfel de abordare nici nu contează. Așadar, oare cine-i separă etnic și învrăjbește pe cetățeni și de ce?! Ce ziceți?

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus