În stilul caracteristic, invocând derutant Carta europeană a limbilor regionale, într-o cheie originală și evident partinică etnic, parlamentarii UDMR au reușit, în urma unei înțelegeri prealabile cu PSD și ALDE, să promoveze o aberație legislativă neconstituțională și discriminatorie. Motivând necesitatea completării reglementărilor legale în vigoare privind drepturile pacientului, respectiv a beneficiarului de servicii sociale, nu numai a fi informat dar şi de a fi primit şi îngrijit în propria sa limbă, au găsit pretextul nimerit pentru încadrarea în unităţile sanitare a personalului de specialitate de asistenţă medicală musai cunoscător al limbii minorităților naţionale, adică în acele unități administrativ-teritoriale în care cetățenii minorităților naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puțin 5000.
Cu alte cuvinte, este suficient să fii minoritar și să vorbești limba unei etnii iar astfel să poți ocupa lesne un loc de muncă, într-un spital sau în cadrul serviciilor de asistență sociale, fără a te mai osteni să concurezi în condiții echitabile și egale cu orice alt cetățean român. De altfel, în viziunea originală a UDMR și bolile au o limbă a lor minoritară, la fel și suferințele pacienților se tratează… cu limba, a medicului, a asistentului social, iar etnicitatea minoritară devine o unitate de măsură a beteșugurilor.
(http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=15677)
Inițiativa legislativă a trecut prin adoptare tacită de Senat, iar la Camera Deputaților, în data de 11 aprilie 2017, a fost adoptată aproape pe nebăgare de seamă, cu două minute înainte de finalul unei ședințe de plen și după ce președintele de ședință a declarat ședința închisă, revenind precipitat mai apoi, la solicitarea intempestivă a UDMR, pentru dezbaterea la repezeală a acestui proiect legislativ nefast. Confirma, de fapt, prin acțiunea sa, o manevră de culise lamentabilă a actualei puteri politice, complice cu uniunea partid aflată „sub acoperire” la guvernare, ceea ce evident a produs confuzie și derută în rândul parlamentarilor (mulți îndreptându-se după anunțul inițial de încheiere a dezbaterilor spre ieșirea din sala ședinței de plen), neștiindu-se de fapt ce proiect legislativ se mai dezbate și de ce… Situație tipică, o capcană legislativă în care au căzut, în necunoștință de cauză, majoritatea parlamentarilor prezenți.
La inițiativa Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară din Camera Deputaților, împreună cu colegi parlamentari din PNL și USR, am înregistrat o Sesizare la Curtea Constituțională, cu privire la neconstituționalitatea Legii privind completarea Legii nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, precum și a art. 41 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, adoptată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, la data de 11.04.2017.
Iată câteva dintre motivele invocate:
La art. I, punctul 1) se statuează introducerea unui nou criteriu alternativ în baza căruia unitățile sanitare din România sunt obligate să asigure personal de specialitate medicală sau socială cunoscător al limbilor minorităților naționale. Noul criteriu introdus prin textul de lege criticat este acela că numărul locuitorilor aparținând minorităților naționale în unitatea administrativ teritorială trebuie să fie de minim 5000. Prevederea asupra căreia ridicăm sesizarea de neconstituționalitate este următoarea:
„La articolul 7, după litera I) se introduce o nouă literă, lit. m), cu următorul cuprins: ,,m) asigurarea în unitățile sanitare și a personalului de specialitate de asistență medicală sau socială, după caz, cunoscător al limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii minorităților naționale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puțin 5000, cu respectarea celorlalte prevederi din fișa postului”.
Prevederile acestui text sunt în contradicție cu trăsătura socială a statului român, prevăzută în arii alin.(3) din Constituție, care se constituie într-un principiu constituțional.
Acest principiu constituțional presupune ca statul să nu rămână indiferent în fața exigențelor cetățenilor săi, indiferent de identitatea lor etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, și indiferent de proporția în care sunt în statul român. Conform art. 1. alin. (3) din Constituție „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.” Constituția nu conține o asemenea discriminare și inegalitate, ci tocmai solicită egalitate și nediscriminare. Statul trebuie să intervină, să ia măsuri pentru asigurarea celor necesare pentru toți cetățenii săi, nu să le măsoare proporția și apoi să ia aceste măsuri.
De altfel, chiar și în alte domenii de activitate statală, cum ar distribuirea energiei, a gazelor etc. statul trebuie să acționeze nu pe baza profitului, ci pe baza necesității asigurării exigențelor umane. În același fel, statul trebuie să asigure asistența sanitară și pe cea socială, în aceleași condiții, fără discriminare și cu respectarea principiului de stat social.
Criteriul alternativ de 5000 de locuitori aparținând minorităților naționale pentru angajarea de personal de specialitate, „cunoscător al limbii minorităților naționale” îl considerăm neconstituțional deoarece încalcă principiul legalității care decurge din art. 1 alin.(5), conform căruia „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie precum și principiul egalității în drepturi, care este prevăzut de articolul 16, alin. (1) „ Cetățenii suni egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări ” din Constituția României.
Astfel, principiul legalității este încălcat prin faptul că criteriul alternativ privind numărul de locuitori intră în contradicție cu alte dispoziții legale în vigoare care stipulează un singur criteriu de îndeplinit, pentru asigurarea de personal cunoscător al limbilor naționale în unitățile administrativ teritoriale, și anume acela ca minoritățile naționale să aibă o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor.
Exemplificăm prin dispozițiile art. 19 al Legii 215/2001 privind administrația publică locală.
„Art. 19 – în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentei legi și ale tratatelor internaționale la care România este parte.
Al doilea motiv intrinsec este reprezentat de încălcarea prevederilor art.6 din Constituție, și anume „(1) Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identităților lor etnice, culturale, lingvistice și religioase. (2) Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români.”
Aceste dispoziții constituționale presupun, potrivit principiului egalității și al nediscriminării, realizarea acestora în raport cu toți cetățenii români, deoarece egalitatea și nediscriminarea trebuie să se realizeze „în raport cu ceilalți cetățeni
români”.
Stabilirea, prin textul criticat, a existenței unui număr necesar de cel puțin „20%” sau de „5.000” de cetățeni care fac parte din minoritățile naționale generează o gravă discriminare față de ceilalți cetățeni români, din alte etnii, care nu îndeplinesc un asemenea criteriu, cu toate că, potrivit Constituției, trebuie să- se asigure egalitatea și nediscriminarea în raport cu toți ceilalți cetățeni români. Cu alte cuvinte, pentru cetățenii români care nu îndeplinesc un asemenea criteriu nu se asigură personal cunoscător al limbii minorității naționale în cauză, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a prevederilor art.16 din Constituție.
Aceste considerente sunt valabile atât pentru unitățile sanitare, cât și pentru cele de asistentă socială.
Al treilea motiv intrinsec pentru care vă solicităm constatarea neconstituționalității este încălcarea art. 138, alin. (5) din Constituție, în sensul în care se stabilesc, prin dispozițiile art. II din textul criticat, obligații de natură financiară pentru administrațiile publice locale fără a se indica sursa de finanțare. Aducem în sprijinul celor afirmate Decizia Curții Constituționale Nr.667 din 9 noiembrie 2016 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct.2 [referitor la art.21 alin.(22)] din Legea pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici , publicată în Monitorul Oficial nr.57 din neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul. aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr.737 din 22.09.2016. Conform acestor decizii trebuie să se indice, în textul propunerii legislative, sursa de finanțare în cazul în care punerea în aplicare a legii presupune costuri bugetare suplimentare.
Obligația de natură financiară pentru autoritățile -publice locale derivă din dispoziția normativă criticată, prin care acestea trebuie să procedeze la angajarea de personal de specialitate, cunoscător al limbilor minorităților naționale. În prezent, aceste posturi nu există în organigrama autorităților locale care intră sub incidența celui de al doilea criteriu alternativ de îndeplinit, respectiv fie numără cel puțin 5.000 de cetățeni […]” aparținând minorităților naționale, înființarea noilor funcții se poate realiza numai prin existența unor surse de finanțare suplimentare, pe care legiuitorul nu le precizează.
In drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților și ale art. 15 alin. (1) și (2) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.”
Ca atare, fată de cele învederate, s-a solicitat Curții Constituționale să constate că Legea privind completarea Legii nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, precum și a art. 41 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, adoptată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, la data de 11.04.2017, este NECONSTITUȚIONALĂ.