O nouă zi rușinoasă a contabilizat Senatul României. În plen, a fost supusă dezbaterii adresa ministrului Justiției privind solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) de încuviințare a arestării preventive a senatorului PSD – MARIUS OVIDIU ISĂILA, acuzat de către Direcția Națională Anticorupție sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență, ambele în forma continuată, și a infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.\Doar 15 senatori, în rândul cărora m-am aflat (PDL a exprimat o poziție oficială de susținere a demersului justiției), au votat pentru admiterea solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, restul votând împotriva demersului și consfințind, din nou, neavenitele, sfidătoarele, culpabilele privilegii parlamentare atât de blamate public.\Într-o scrisoare de sensibilizare a colegilor senatori și în luarea de poziție de la tribuna Senatului, cel în cauză a invocat, evident lipsit de onoare, bărbăție și elementară responsabilitate în fața legii, că „nu a făcut nimic”, că are doi copii minori și mama bolnavă „pe patul de moarte”. Pentru „nimicul” acuzațiilor sale penale de care face vorbire însă, DNA a contabilizat nu mai puțin de șase volume conținând probe ale faptelor sale. Ba, mai mult, senatorul a susținut că „depinde de avizul dumneavoastră, dacă voi fi anchetat demn, ca un senator al României, sau dus cu cătușe în instanță, ca un borfaș de rând”. De fapt, dumnealui, ca un pesedist care se respectă, prin „borfașul de rând” a făcut trimitere și înțelege situația omului de rând care trebuie musai tratat într-un alt regim și registru penal, comparativ cu ditamai senatorul potentat, incredibil profitor și  privilegiat care se cuvine cercetat fără cătușe și „demn”. Vorbim însă de aceleași fapte sau acuzații penale dar egalitatea în fața legii e precum în fabula „Câinele și cățelul” aparținându-i lui Grigore Alexandrescu: „Că voi egalitate, dar nu pentru căței”…\Aceasta este, de fapt, proba solidarității parlamentare prost înțelese, general culpabilizatoare și care plasează Parlamentul României în rândul instituțiilor disprețuite și desconsiderate de către cetățeni, cu o credibilitate tot mai precară și fără nicio perspectivă realistă în privința unei percepții publice pozitive.