Back
Featured image of post O bază sportivă lăsată nevrednic și culpabil în paragină la Târgu-Mureș

O bază sportivă lăsată nevrednic și culpabil în paragină la Târgu-Mureș

Municipiul Târgu-Mureș și-a manifestat, încă din anul 2002, intenția de a prelua în patrimoniul sau administrarea orașului o bază sportivă abandonată ca investiție de către „Romgaz”. Imobilul situat în Târgu-Mureș, str. Parc Sportiv Municipal, reprezentând teren în suprafață de 5,22 ha și construcții în diferite stadii de execuție, a trecut în domeniul public al Statului Român și administrarea Societății Naționale de Gaze Naturale “Romgaz” SA Mediaș, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 65/13.08.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 766/20 august 2004.
La data preluării terenului, construcțiile erau menționate ca fiind executate prin grija SNGN Romgaz SA, având destinația unui centru de pregătire și perfecționare care ar fi cuprins o bază de odihnă și agrement, sală de sport, piscină, popicărie, etc.
Conform planului de amplasament anexă la OG 65/2004, imobilul este identificat ca fiind limitrof imobilului denumit „Hipodrom”, în zona cuprinsă între brațul vechi al râului Mureș, malul nordic și prelungirea canalului turbină, zonă cunoscută sub denumirea “Week-end II”;
Municipalitatea a făcut demersuri pentru cuprinderea în domeniul public al Municipiului Târgu-Mureș și a imobilului dat în administrarea SNGN Romgaz, în scopul configurării unei noi baze de agrement a orașului (zona „Week-end II”); proximitatea celor două imobile susține și justifică posibilități de administrare și gestionare ale acestora ca un întreg, municipalitatea urmând să dezvolte în această zonă programe pentru finalizarea obiectivului „Baza de agrement și sport Bucla Mureș II”.
În scopul preluării fără plată de către Municipiul Târgu-Mureș a imobilului trecut prin Ordonanța Guvernului nr. 65/13.08.2004 în domeniul public al Statului Român și administrarea Societății Naționale de Gaze Naturale „Romgaz” SA Mediaș, a fost emisă hotărârea consiliului local nr.134/23 noiembrie 2004 și a fost purtată corespondență atât cu SNGN Romgaz, cât și cu instituția prefectului pentru promovarea unui act normativ de trecere în domeniul public al municipiului și administrarea consiliului local.
Prin hotărârea nr. 11/2004 a Consiliului de administrație al Societății Naționale de Gaze Naturale “Romgaz” SA Mediaș s-a luat act de informarea nr. 25267/11 noiembrie 2004 prezentată de Sucursala Târgu-Mureș privind stadiul lucrărilor la Centrul de Pregătire Profesională și Perfecționare Tg.-Mureș, precum și de intenția manifestată de Primăria Municipiului Târgu-Mureș (adresa nr.2247/21.11.2001, nr.3025/11.11.2004) pentru colaborare în vederea finalizării lucrărilor la obiectivului menționat și s-a decis inițierea unui proiect de hotărâre de guvern prin care să se aprobe transferul imobilului.
Extinderea bazelor existente, preluarea bazei SNGN „Romgaz” SA Mediaș de către Municipiul Târgu-Mureș și legarea acestora, prin pasarelă, care să treacă peste calea ferată, ar asigura accesul publicului la condiții mai bune de petrecere a timpului liber, va putea sprijini sportul de performanță prin punerea la dispoziția cluburilor și asociațiilor sportive a acestor mijloace și, de asemenea, va face posibilă introducerea acestei baze în circuitul sportiv național și internațional.
Am reluat demersurile pentru susținerea acestui proiect în numele municipiului Târgu-Mureș, adresându-mă actualei conduceri a SNGN „Romgaz” SA Mediaș, care se cuvine să includă acest proiect pe ordinea de zi a consiliului de administrație al societății. Din păcate, de mai bine de jumătate de an, nu am primit nici un răspuns iar baza sportivă este abandonată și lăsată iresponsabil în paragină, fără nicio altă alternativă validă.
Sursa foto: andreeasoft.blogspot.com

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus