În urmă cu 19 ani, trecea în veșnicie una dintre marile iubiri ale literaturii române. Pe masa de operație a spitalului Fundeni, din București, scriitorul Ștefan Augustin Doinaș (pseudonimul literar al lui Ștefan Popa), grav bolnav de cancer, a încetat din viață. Soția scriitorului, balerina Irinel Liciu (pe numele adevărat Silvia Lia Voicu), nu a suportat această pierdere a celui pe care l-a iubit timp de 42 de ani și s-a sinucis.\Cei doi s-au cunoscut în casa unor prieteni, la București, în plin regim comunist. El era un poet care încă nu își crease un renume, iar ea era o vedetă care strălucea deja în luminile reflectoarelor. Poetul, rămas în istoria literaturii române, autor al celebrei balade „Mistrețul cu colți de argint”, a fost vrăjit de la prima vedere de vedeta balerină, iar sentimentul a fost reciproc. Se spune că el a cucerit-o scriindu-i o poezie pe un măr. A tăiat mărul în două și l-a împărțit: „Partea asta ești tu, partea asta sunt eu!”.\S-au căsătorit în 1958, anul când vedeta Irinel Liciu a primit titlul de Artistă Emerită. Ea a fost cea care l-a întreținut pe poet o bună perioadă de timp, întrucât Ștefan Augustin Doinaș a fost condamnat la închisoare pentru „omisiune de denunț”. A primit pedeapsă doi ani de pușcărie politică pentru că a omis să denunțe un coleg de la revista „Teatru”, care vorbea despre extinderea revoluției maghiare și în România, după cum susțin biografii săi.\Celebra balerină Irinel Liciu și-a folosit toată influența pentru a-l scăpa de detenție. A bătut la toate ușile posibile pentru a-și elibera iubitul din arest. A mers în audiențe la mai-marii partidului și a reușit să îl elibereze pe poet din închisoare.\Când Doinaș s-a îmbolnăvit de cancer, a început o luptă pentru supraviețuire. Au urmat ani de tratamente, medicamente, spitalizări, accidente vasculare. Soția i-a fost mereu alături. Ea l-a ajutat să meargă, sprijinit în baston, l-a îngrijit și a sperat că finalul nu va fi cel prezis de medici. Pe 25 mai 2002, poetul având vârsta de 80 de ani a murit pe masa de operație, în urma unui infarct.\Soția sa a refuzat să îi supraviețuiască. S-a dus acasă, în apartamentul pe care îl împărțiseră vreme de 42 de ani, și a înghițit un pumn de somnifere. Avea 74 de ani și a considerat că viața nu mai are rost fără cel pe care l-a iubit. Înainte de gestul fatal și-a scris ultimele cuvinte de dragoste pe o foaie albă de hârtie: „Domnul meu și Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaș, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. Menajera a găsit mesajul și i-a descoperit trupul neînsuflețit a doua zi. Doinaș a descris-o ca pe o „stea tristă”, în poezia cu același nume: “Căzând din cer, luceferii-n cascadă trecură peste trupul tău, iar tu curată ai rămas ca o zăpadă prin care umbra doar un cântec fu”.\Patriarhia a dat dezlegare și, în ciuda faptului că și-a pus capăt zilelor, Irinel a fost înmormântată creștinește, alături de cel pe care l-a iubit până la moarte și dincolo de ea. Au fost înmormântați împreună, în cimitirul Bellu, pe Aleea Academicienilor.\Iată una dintre poeziile lui Ștefan Augustin Doinaș, dragi sufletului meu…\Astăzi ne despărțim\Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărțim
cum s-au despărțit apele de uscat.\Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Așa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.\Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în gușă mireasmă, bucatele.\Oamenii vor crede că suntem dușmani.
Între noi, lumea va sta nemișcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.\Nimeni nu va ști că suntem tot atât de aproape
și că, seara, sufletul meu,
ca țărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …\Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărțim
cum s-au despărțit apele de uscat.\Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …