Back
Featured image of post O rugă în memoria Sfântului Ardealului

O rugă în memoria Sfântului Ardealului

La 28 noiembrie 1989,  lumina unui suflet mare, a părintelui Arsenie Boca, s-a stins pe pământ pentru a străluci în ceruri. Se întâmpla cu mai puțin de o lună înaintea izbucnirii „Revoluției” din decembrie 1989, părintele părând simbolic că dă semnalul și îngroapă, odată cu sine, un regim comunist care l-a disprețuit, umilit, urmărit, închis și chinuit consecvent de-a lungul vieții sale.

Născut într-un sat mic din Transilvania, părintele ortodox Arsenie s-a făcut remarcat deopotrivă ca artist (muralist), teolog și duhovnic, a reprezentat și continuă să fie o lumină a credinței în Dumnezeu călăuzitoare pentru mulți, ghidând sufletele către o cale a înțelegerii și iubirii supreme. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop, din Țara Hațegului, se perindă în prezent zilnic sute de pelerini.

Frescele sale, care împodobesc pereții mănăstirilor, interpretate în diverse variante dar și controversate, sunt considerate realizări remarcabile ale artei sacre, fiecare pensulă reflectând adâncimea și complexitatea gândirii sale, a sufletului său imens, dăruit lui Dumnezeu.

Fie-i memoria veșnic binecuvântată, de-a dreapta Tatălui Ceresc, în rândul Sfinților! Să vegheze și binecuvânteze poporul român, pe care atât de mult l-a iubit, în pofida persecuțiilor și oprimării de care a avut parte din partea clicii și a torționarilor regimului comunist.

Last updated on Nov 28, 2023 15:24 UTC
comments powered by Disqus