„Reformele săvârșite în România de către politicieni sunt, unele, spre folosul aparent al generațiunilor de astăzi, si toate spre paguba reală a generațiunilor de mâine.”

„Prin ce mijloace au izbutit politicienii noștri sa robească într-un timp atât de scurt sufletului poporului român? Prin ce farmec au știut ei sa momească atâtea capete, care s-au alipit lor si ne-au adus astfel în starea de pseudo-cultura în care ne găsim astăzi?”

„Oare aceste schimbări de decor, începute la 1848 si continuate în tot cursul jumătății a doua a secolului trecut, pătruns-au ele în firea poporului român, pentru a constitui cu aceasta o unitate sufleteasca, din care sa izvorască motivele unei activități viitoare? Asimilat-a oare poporul nostru în firea sa obiceiurile, instituțiunile, cultura Apusului, pe care în aparenta le imităm atât de docil? Deșteptat-au formele civilizațiunii apusene, în mijlocul cărora noi ne învârtim, si fondul sufletesc care le susține aiurea? Sau, sub aceste forme de împrumut, trăiește mai departe fondul nostru propriu moștenit din veacuri?”

Vă vine să credeți că aceste reflecții au fost publicate în urmă cu 118 ani de către Constantin Rădulescu Motru, în lucrarea „Cultura română si politicianismul” (1904). Un erudit intelectual român, cât se poate de actual prin scrierile sale, filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 - 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului al XX-lea.

Este printre cei dintâi gânditori români care a fost preocupat de distincția dintre conceptele de „cultură” și de „civilizație”:

„negreșit, e mai ușor a dobândi o civilizațiune, decât o cultură. Și multe popoare, cu toate că rasa lor este aptă de cultură, totuși, din cauza condițiunilor istorice, sunt condamnate la spoiala civilizațiunii. Căci civilizațiunea se împrumută prin imitațiune și se răspândește cu o iuțeala uimitoare, cum se și pierde de altminteri tot așa de repede.”

Aceasta „spoială de civilizațiune” pe care o observă Rădulescu-Motru la clasa politica de după 1848 se manifestă prin „împrumutarea” sistemelor de legi, de organizare instituțională, ba chiar a modei, din țările Europei occidentale în detrimentul culturii indigene, condamnată la o moarte lentă prin absorbția tot mai numeroaselor elemente culturale străine.

Oare s-a schimbat ceva până în zilele noastre?

„Deosebirea între cultura si civilizațiune ne face sa înțelegem (…) faptul ca Statele cele puternice ale Europei sunt neobosite în ceea ce privește răspândirea civilizațiunii, si indiferente în ceea ce privește cultura. (…) Opera civilizatoare primează pretutindeni.”

Pe sute de pagini a înșirat Constantin Rădulescu Motru foarte multe argumente și motive ce ne îndeamnă la pesimism, finalmente lăsând însă posterității un sfat care transcende barierele timpului: „Să avem încredere.”

Am vorbit despre Constantin Rădulescu Motru și concepțiile sale privitoare la „politicianism” în cadrul simpozionului național care-i este astăzi dedicat la Târgu-Mureș, în organizarea Academiei Române, prin Institutul de Filosofie și Psihologie „C. R. Motru”, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” și Societatea Scriitorilor Mureșeni – Editura Ardealul.

Păcat că în rătăcirea culturală a prezentului sunt tot mai puțini cei preocupați și călăuziți recunoscător de înțelepciunea, iubirea de țară și zestrea intelectuală lăsată de înaintașii noștri merituoși și demni.