Back
Featured image of post ONG-urile consideră că a început o prigoană împotriva societății civile în România

ONG-urile consideră că a început o prigoană împotriva societății civile în România

Am primit la biroul parlamentar sesizări de la zeci de organizații guvernamentale care-și manifestă îngrijorarea cu privire la „o prigoană a societății civile din România”. Reprezentanții acestor organizații susțin că, sub pretextul creșterii transparenței, se dorește modificarea de fond a legislației privitoare la funcționarea ONG-urilor din România creându-se, printr-un nou proiect legislativ, posibilitatea unor poveri administrative inutile și pârghii de control politic asupra acestora.
Singurele efecte certe ale acestor propuneri de modificare sunt creșterea controlului statului asupra ONG-urilor care funcționează legal în România și descurajarea cetățenilor de la asocierea în organizații neguvernamentale.
Petenții susțin că modificările propuse urmăresc următoarele:
– Impun organizațiilor un tratament profund discriminator în raport cu restul entităților de drept privat din țară, prin obligativitatea raportării bianuale în Monitorul Oficial a tuturor surselor de venit și a cheltuielilor, sub amenințarea dizolvării în 30 de zile. Organizațiile neguvernamentale deja sunt supuse acelorași obligații de raportare și acelorași criterii de verificare în raport cu autoritățile fiscale;
– Instituie în premieră instrumente de cenzură a criticilor pe care organizațiile le aduc uneori politicienilor și aleșilor publici, prin interdicția organizațiilor de utilitate publică de a derula “campanii de […] opoziție față de un partid politic sau candidat pentru o funcție publică, în care poate fi numit sau ales”, o exprimare nefericită care poate duce la interpretări abuzive.
Reprezentanții acestor organizații consideră că, într-un moment de cotitură, autoritățile trebuie să decidă dacă, în raport cu societatea civilă, România se alătură principiilor care au fundamentat și întrețin funcționarea Uniunii Europene sau, din contră, se raliază guvernării de tip rusesc ori ungar, prin care ONG- urile sunt aruncate într-o situație de disidență.
Petiția este semnată de către următoarele organizații: Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile ActiveWatch, APADOR-CH, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Comitetul Helsinki Asociația pentru Relații Comunitare, Centrul de Resurse Juridice, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul pentru Legislație Non-Profit, CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică, Expert Forum, Federația Asociațiilor de Părinți care au Copii cu Dizabilități (10 organizații membre), FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (27 organizații membre), Fundația Alături de Voi România, Fundația pentru Parteneriat, Funky Citizens, Institutul pentru Politici Publice.
Consider că este imperativ necesar ca Guvernul României să-și prezinte poziția oficială în acest sens. Vă mulțumesc! Solicit răspuns în scris.\Inetreplarea adresată Guvernului României, domnului prim-ministru Sorin Grindeanu

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus