Există în prezent, în România, vreo 10 mii de beneficiari de pensii speciale având o medie a pensiilor de cca 9.600 de lei. Alți aproape 5 milioane de români au pensii bazate exclusiv pe contributivitate, a căror medie este de circa 1.500 de lei. Rămâne de văzut cum și când își vor onora promisiunile electorale privind eliminarea pensiilor speciale actualele partide parlamentare.
Până atunci însă, se poate modifica legislativ cumulul dintre pensie și salariu, aflat la modă de mai mulți ani prin instituțiile statului. Adică, sunt unii pensionați anticipat, chiar înainte de vârsta de 50 de ani, beneficiază de pensii speciale și, prin diverse tertipuri, influențe implicit de natură politică, clientelare (clasicul sistem PCR – pile, cunoștințe, relații), se reangajează la o instituție a statului, fiind ulterior beneficiari cumulativ de pensie și salariu.
Să fim bine înțeleși: nu poate interzice nimeni dreptul constituțional al cetățeanului la muncă dar este moral și economic necesar ca, în astfel de situații, cel în cauză să aleagă, în sistemul de stat, între pensie sau salariu pentru a-și continua activitatea. Nu mai trebuie perpetuate privilegiile neavenite, discreționare, nici tolerată spolierea politică de tip clientelar a statului român, într-o perioadă de gravă criză economică.
Așadar, guvernanți și parlamentari, legiferați de urgență ca cei aflați în asemenea situații să aibă posibilitatea de a cumula pensia cu salariul doar în mediul privat, nici într-un caz la stat. Ține de o etică elementară, ridicată responsabil la rangul de politică a statului.