Back
Featured image of post Orban transmite că Transilvania nu aparține României

Orban transmite că Transilvania nu aparține României

În deschiderea discursului său de la Tușnad, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a ironizat faptul că Ministerul de Externe al României i-a transmis un document despre ce ar trebui să vorbească și ce nu, evident cu trimitere la sensibilitățile și pentru protejarea relațiilor dintre românii și maghiarii din România.

Plin de trufie, sfidător și cinic, Orban a susținut în replică următoarele: „Ni s-a transmis să nu vorbim de unități teritoriale românești inexistente, aici putem vorbi despre Transilvania și Ținutul Secuiesc, dar nu am susținut niciodată că acestea ar fi unități teritoriale românești”.

Câtă vreme premierul Ungariei sfidează România, ba chiar sugerează că Transilvania nu aparține României, Președinția și Guvernul României trebuie să reacționeze de urgență. Viktor Orban trebuie declarat persona non grata în România. Însă, Viktor Orban tocmai a declarat, după întâlnirea de taină de la București, că a început o mare prietenie cu Marcel Ciolacu și, iată, cum valorifică pe deplin respectiva „prietenie”…

Last updated on Jul 22, 2023 09:01 UTC
comments powered by Disqus