În 2012, între doi mititei și-o gură de bere, hăpăite printre precupeți și oboarele patriei, fruntașii pesediști, în straiele de prosteală ale USL, în calitate de activiști ai gogonatelor de conjunctură, îl prosteau electoral pe necăjitul votant de rând cu belșugul radios al socialismului luminos ce va să vină. Românul avea să fie năucit de bunăstare, asaltat de huzurul unui milion de noi locuri de muncă, o dată cu reducerea drastică a șomajului, răsfățat de vâjâiala pe 1.200 de noi kilometri de autostradă națională, curtat de avansurile celor 10 miliarde de euro investiții străine și de avalanșa fondurilor europene, care vor susține proiectele de infrastructură ale patriei. Vrăjeală! S-a ales praful din hocus-pocusul bunăstării!
Pesedeului i-a reușit, de fapt, o singură construcție economică pe care, de altfel, s-a ferit și nu a dorit să o declame anticipat electoral. A înăsprit și înmulțit birurile către bugetul de stat și a sporit prin cca 40 de noi taxe și impozite fiscalitatea, iar apoi a creat ANAF-ul. Această instituție perceptor strânge cu un zel demn de o cauză mai bună bruma de agoniseală a micului agent economic, a modestului antreprenor, reușind să-i închidă activitatea după ce l-a prins pe nevrednicul „pițer”, chelner, vânzător, frizer, taximetrist, casier ș.a. cu doi lei în plus nefiscalizați și dosiți „criminal” pe după prohab.
Îi trebuie bani la buget pesedeului, nu pentru investițiile necesare și obligatorii în infrastructura țării, ci pentru a-i momi, în perspectiva alegerilor de anul viitor, pe cei cărora cu 10 sau 100 de lei în plus la salariu li se închide gura și nu vor pricepe vreodată că s-au triplat costurile vieții de zi cu zi, nici că țara fără investiții majore nu are nicio perspectivă sustenabilă a dezvoltării economice pe termen lung. Nu-i privește că, potrivit unor statistici menționate de KeysFin, media incidenței insolvenței în România este de 45 de cazuri la o mie de firme active, de patru ori mai mare decât media în plan regional. Economia românească conduce, detașat, topul insolvențelor în Europa de Est, conform sursei citate.
I-a mai reușit o performanță pesedeului: 13 miniștri penali, în frunte cu prim-ministrul Ponta, dovedind un guvern de jalnică și infracțională strânsură, care decredibilizează România deopotrivă în plan intern și extern.
Și să mai luăm în calculul eșecului de ansamblu al economiei românești, sub Guvernarea Ponta – PSD, problema fundamentală reprezentată de imperativul investițiilor în infrastructură și, de-acum, imaginarele autostrăzi care, teoretic, ar fi putut constitui un motor funcțional sănătos pentru dinamica economiei României. De altfel, infrastructura românească n-a dus niciodată lipsă de strategii, ci ne-am împiedicat în „inconcretul” rezultatelor.
Avem, în prezent, mai puțin de 700 de kilometri de autostradă, deşi, precum în desenele pe asfalt, mâzgălite de miniștrii „marilor proiecte” pesediste, aspirăm la o rețea de aproape 2.000 de kilometri. Planurile mincinoase ale actualei guvernări asumau peste 1.000 de noi kilometri de autostradă, încă din 2012. Realitatea demonstrează că proiectele nu au fost nici măcar începute, un exemplu edificator îl reprezintă autostrada Comarnic-Brașov, asumare pentru care Victor Viorel Ponta a garantat cu mandatul de deputat. Vădind același tupeu dublat de mitomanie, premierul se angaja triumfalist încă din 2012: „Dacă această autostradă nu va fi gata în 2016, nu mai candidez în Parlament”. Pe atunci, se semna un memorandum pe marginea acestui proiect, ministrul penal Dan Șova jubila public glorios, nefăcându-se însă publice costurile adevărate. Dacă Bechtel a avut un preț exorbitant de 25 de milioane de euro pe kilometru, pentru autostrada Comarnic – Brașov, prețul estimat se ridică la astronomica valoare de 125 de milioane de euro pe kilometru. Evident, Uniunea Europeană nu finanțează așa ceva, astfel încât rămânem tot cu minciunile fanteziste ale nefastei guvernări culpabile.
Totuși, în privința infrastructurii, coaliția guvernării a reușit o formidabilă performanță: a contribuit semnificativ la sporirea averilor regilor asfaltului din România, în jurul banilor cărora se pritocesc calculele politicianiste de la un scrutin electoral către următorul. Statisticile demonstrează că CNADNR a cheltuit pentru drumuri, în ultimii ani, 15 miliarde de euro, sumă cu care s-ar fi putut face 1.500 km de autostradă, la 10 milioane de euro kilometrul. Banii s-au dus, mânați de influențele politice ale baronilor locali către firmele de casă, iar autostrăzile deși mâzgălite pe hârtie există dar în realitate lipsesc cu desăvârșire. În ce privește soarta celor preluate din mers de la Guvernul Boc și care au fost inaugurate grăbit, în pripă electorală, de Ponta și mai apoi sifonate de șleahta intereselor de partid, conform exemplului autostrăzii Sibiu – Orăștie, tocmai alunecă la vale încă din faza de garanție… Se dau pe derdeluș o dată cu lucrările de mântuială și șpăgile aferente, sutele de milioane de euro bani publici, vădind inechivoc furăciunile unei tot mai corupte guvernări.
Românilor le rămâne doar să strige cu năduf: Pâââârtieeee, faceți loc că se prăvălesc hoțiile guvernării Ponta!