Ceasul de lux, care valorează cât o casă, de la încheietura politicianului, nu concordă cu piața de zarzavaturi, nici cu fotografia ipocrită, de complezență, cu un simplu și biet agricultor ori precupeț ce trudesc din greu pentru a-și asigura subzistența vânzând pătrunjel și alte zarzavaturi.

Tot așa, patriotismul declamat prin amplificarea decibelilor și parada drapelelor, cu siglă de partid, nu concordă cu patriotismul înveșmântat în rodul faptelor concrete, asumat cu modestie și fără de triumfalism. Spunea filosoful Petre Țuțea că: „Eu n-am cerut sa fiu roman. Am avut noroc…” „La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea am simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ce am făcut, important este că nu am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal”.

În esență, e vorba de credință, modestie și bunăcuviință, e vorba de valori personale care te călăuzesc și pe care le asumi fără nicio defilare de complezență spre idolatrie, dramaturgie, sau aplauzele celorlalți. Asumi patriotismul pentru tine, pentru sufletul și credința ta, pentru mântuire, pentru mântuirea neamului românesc.