Un cuvânt încărcat de istorie, de emoție și, adesea, de contradicții. Într-o lume tot mai interconectată, dar și fragmentată de noi forme de tribalism (mai nou digital), redescoperirea sensului autentic al patriotismului devine nu doar un exercițiu intelectual, ci o necesitate civică. Dar ce este, în esență, acest atașament față de țară și cum îl deosebim de formele sale contrafăcute, manipulatorii și, în ultimă instanță, periculoase?
Gânditori iluștri ne-au avertizat de mult asupra capcanelor unui patriotism eronat înțeles. Voltaire, cu luciditatea sa tăioasă, sublinia caracterul potențial exclusivist și conflictual al unei „iubiri” de țară periculoase: „Este lamentabil că, pentru a deveni un bun patriot, cineva trebuie să ajungă să dușmănească restul omenirii.” Această observație amară surprinde pericolul transformării patriotismului într-o formă de extremism, care definește identitatea națională prin opoziție și prin ostilitate față de „celălalt".
Mihai Eminescu, deși adesea invocat selectiv de curente politice populiste, exprima în publicistica sa o preocupare profundă pentru starea națiunii, criticând corupția și superficialitatea, pledând pentru muncă onestă și (atenție!) meritocrație ca forme supreme de patriotism. Patriotismul său era unul al responsabilității și al dragostei critice, nu al laudei deșarte. Un exemplu ar fi critica sa vehementă la adresa politicianismului vremii în numele bunăstării reale a poporului.
David Hume avertiza asupra instrumentalizării politice a sentimentului patriotic, văzând în el o cale spre abuzul de putere: „Înălțimile popularității și ale patriotismului sunt drumuri bătute către putere și tiranie.” Istoria, din păcate, i-a dat dreptate în nenumărate rânduri.
Sub pretextul “spațiului vital” (Lebensraum) și al purității rasei ariene, regimul lui Hitler a declanșat al Doilea Război Mondial și Holocaustul. Patriotismul a fost pervertit într-o ideologie a urii rasiale și a expansiunii agresive.
Benito Mussolini a invocat gloria Romei antice pentru a-și justifica regimul autoritar și ambițiile imperialiste, suprimând orice opoziție în numele unității și puterii naționale.
Deși bazat pe o ideologie internaționalistă, stalinismul a folosit intens retorica patriotică rusă („Marele război pentru apărarea patriei") pentru a mobiliza populația și a justifica represiunile interne masive împotriva „dușmanilor poporului" și a „cosmopoliților fără rădăcini".
Regimul comunist naționalist al lui Ceaușescu a exacerbat un patriotism de fațadă, cu manifestări grandioase, un cult al personalității grotesc și o izolare autoimpusă, toate acestea mascând o criză economică profundă, lipsa libertăților fundamentale și o supraveghere generalizată a populației. Criticii erau etichetați drept „trădători" și agenți ai puterilor străine. Proiecte megalomanice, precum Casa Poporului, erau prezentate ca triumfuri ale geniului național, în timp ce poporul suferea de frig și foame.
Atunci când steagul devine un paravan pentru lipsa de moralitate și când iubirea de țară este invocată pentru a justifica agresiunea, violența, represiunea și intoleranța, ne aflăm pe o cale periculoasă care duce, inevitabil, spre extremism, epurare politică și dictatură.
De fapt, direct legat de mascarada demagogicului patriotism, reverberat politic agresiv de către unii combatanți ai campaniilor electorale, adevăratul patriotism nu înseamnă a flutura steaguri mai abitir decât alții sau a recita sloganuri patriotarde. Patriotismul nu constă în ura față de alte națiuni sau în negarea defectelor propriei societăți. Dimpotrivă, patriotismul autentic este unul al responsabilității, al contribuției active la binele comun, al respectului pentru valorile universale și pentru drepturile fiecărui cetățean. Este dragostea de țară care se manifestă prin muncă cinstită, prin implicare civică, prin apărarea democrației și a statului de drept, prin promovarea culturii și a educației, prin protejarea mediului și prin deschiderea către lume.
Un patriot adevărat își iubește țara cu luciditate, recunoscându-i calitățile, dar și neajunsurile, și acționează pentru a o face mai bună, mai dreaptă și mai prosperă pentru toți locuitorii săi. Este un patriotism care unește, nu care dezbină; care construiește, nu care distruge; care include, nu care exclude. Într-o lume complexă, discernământul între acest patriotism luminat și caricaturile sale toxice este mai important ca niciodată.