Back
Featured image of post Pentru binele României și protejarea românilor în perioadă de criză

Pentru binele României și protejarea românilor în perioadă de criză

Pentru a reduce cheltuielile inutile și risipa din bugetul statului, totodată pentru a proteja românii în această perioadă complicată, dificilă, de criză economică, în numele PMP, propun guvernării promovarea următoarelor măsuri urgente.

✍ reducerea TVA la produsele alimentare de bază;

✍ reducerea accizelor la combustibili și carburanți;

✍ creșterea subvențiilor pentru agricultură;

✍ relaxarea fiscalității și sporirea investițiilor;

✍ eliminarea pensiilor speciale și reformarea sistemului public de pensii, în temeiul contributivității;

✍ obligarea pensionarilor, care se reangajează în instituțiile sistemului public al statului, să aleagă între pensie și salariu, acestea neputând fi cumulate;

✍ promovarea și stimularea meritocrației, concomitent cu reducerea numărului de funcționari și bugetari pe criterii de competență, performanță și eficiență;

✍ depolitizarea și eliminarea politrucilor (a clientelei politice) din funcțiile de conducere ale societăților, agențiilor și companiilor statului român, precum și din Consiliile de administrație ale acestor instituții;

✍ alinierea echitabilă a tuturor salariilor, din sistemul public al statului, la pragul maximal reprezentat de salariul președintelui României;

✍ stimularea capacităților naționale de producere a gazului, energiei, combustibililor, carburanților și control drastic din partea instituțiilor statului pentru protejarea românilor și eliminarea prețurilor speculative

✍ Modificarea legislației în vigoare, astfel încât împrumuturile externe ale statului să poată fi destinate exclusiv pentru investiții, dezvoltare și crearea de noi locuri de muncă.

Last updated on Apr 18, 2023 11:13 UTC
comments powered by Disqus