Am văzut cum se fac, în numele statului, achiziții de aparatură medicală și echipamente de protecție, prin tot felul de sereleuri de apartament, înființate peste noapte prin România așa-zișilor „băieți deștepți” de prin preajma puterii politice. E curios cum România nu a apelat până acum la Comisia Europeană, care organizează licitații și achiziții de astfel de echipamente, în numele statelor solicitante, evident fără comisioanele și sifonările de rigoare, adică cele pe care le instrumentează sereleurile patriei, pe baza rețetei oneros consacrate.
Iată ce ar putea face cei cu dragoste de țară, dacă s-ar afla la conducerea României, în această perioadă dramatică. În opinia mea, ar plafona pensiile speciale ale privilegiaților, salariile nesimțite și cumulul de funcții, cumulul pensiei cu salariul (tot ca angajat și pensionar al statului) care fac ca discrepanțele dintre veniturile românilor să fie uriașe. Nu este admisibil ca unii români să moară de foame sau să trăiască în mizerie și sărăcie iar alții să huzurească, implicit prin contribuțiile necăjiților la bugetul de stat. Pensiile de serviciu nu pot fi anulate constituțional dar se poate modifica rezonabil modul de calcul al acestora, unde este cazul.
Se poate realiza legislativ rapid o astfel de procedură, constituțional, fără ca CCR să o poată invalida. Prin înlocuirea sistemului de impozitare actual, respectiv Cota Unică (de sorginte rusească), cu impozitarea progresivă sau diferențiată. Tot ce depășește o anumită limită pe care s-o numim a „nesimțirii” la toate veniturile cumulate, sa fie impozitat între 90-100%. Aceasta ar putea fi o măsură imediată, ulterior fiind necesară regândirea întregului sistem de salarizare după un model unic, bazat pe raporturi raționale și juste între venituri. Totodată, trebuie obligatoriu făcută curățenie în aparatul birocratic bugetofag al statului, supra-împovărat de o funcționărime fără obiectul muncii.
Există oare politicieni vizionari, reformatori acum în fruntea țării, există cu adevărat dragoste de țară și voința politică necesară pentru a corecta erorile grave ale guvernărilor anterioare? Se va schimba ceva fundamental pentru o existență primenită a României? Ce părere aveți?