Back
Featured image of post Pentru românii și maghiarii de rând, să se știe...

Pentru românii și maghiarii de rând, să se știe...

UDMR a introdus în proiectul legii dezbătute în Senatul României amendamentul privind creșterea salariilor parlamentarilor, acum, în cumplita criză care sufocă economic România. În temeiul acestui amendament, salariul fiecărui parlamentar ar urma să sporească cu 2.000 de lei, fiind validat prin vot masiv deopotrivă de PSD și PNL (care, după vot, au dat-o cu parșivenie la sucit în spațiul public).

Mai apoi, în declarațiile făcute prin mass-media, președintele Kelemen Hunor a susținut, denaturând realitatea, că, de fapt, ar fi vorba doar despre nedreptățiții viceprimari și unii primari, la nivel de comune, care au salariile foarte mici iar la lefurile lor se raportează și cele al altor funcționari. Hai, sictir!

Ca să pricepeți contextul. De vreo două luni, guvernanții fac concurs de declarații cum vor mări pensiile cu vreo zece la sută, că nu prea sunt bani. Într-o singură zi însă, la Senat, au găsit resurse pentru parlamentari și demnitarii din administrațiile publice locale, prin inițiativa nesătuilor de la UDMR. Pentru ei să fie, fără număr!

Pentru românul, maghiarul, omul de rând în general, doar declarații demagogice, minciuni și propagandă pe bani publici, tot fără număr…

Last updated on Sep 22, 2022 14:43 UTC
comments powered by Disqus