Back
Featured image of post Poveste cu tâlc pentru români

Poveste cu tâlc pentru români

Într-un sat mic și uitat de lume, trăia un călugăr ascet, cunoscut de toată lumea pentru smerenia și înțelepciunea sa. Sătucul avea o biserică veche din lemn, în care călugărul își găsea liniștea și se ruga bunului Dumnezeu.

Într-un an, satul a trecut printr-o secetă cumplită. Culturile se uscau, iar oamenii începeau să-și piardă speranța. Unii săteni au început să se răscoale împotriva lui Dumnezeu, alții împotriva vecinilor lor. Certurile și disensiunile apăreau frecvent și se întețeau.

Călugărul a înțeles că satul avea nevoie nu doar de ploaie, ci și de revenirea la miracolul credinței dumnezeiești, de smerenie, cumpătare și înțelegere. Așa că s-a urcat pe dealul cel mai înalt și a stat acolo trei zile și trei nopți, rugându-se și postind. Când a revenit, a chemat comunitatea la biserică.

„Dragii mei," a spus el, “știu că vremurile sunt grele. Dar furia, supărarea și conflictele nu vor aduce ploaia. Cumpătarea, smerenia, iubirea de aproape și credința în Dumnezeu sunt căile înțelepciunii care ne pot salva.”

Un tânăr din sat a replicat: „Ce nevoie avem de cumpătare, iubire și smerenie când sufletele și pământul nostru sunt uscate iar noi flămânzim?”

Călugărul i-a răspuns: „Cumpătarea ne ajută să folosim resursele cu înțelepciune, smerenia ne face să ne iubim unii pe alții și să lucrăm împreună, iar credința ne dă speranță. Și speranța, nădejdea, reprezintă sâmburele din care poate izvorî orice miracol.”

La scurt timp după, cerul s-a acoperit de nori, iar ploaia a început să cadă, ușurând suferința satului. Sătenii au început să-și împartă resursele, să se ajute unii pe alții și să-și regăsească credința pierdută. Și toți au știut că smerenia și înțelepciunea călugărului, precum și credința lor înnoită în Dumnezeu, le-au adus binecuvântarea cerului.

Poate s-ar cuveni ca și noi, românii, ca popor și națiune, să regăsim căutările către cer împreună, rugându-ne bunului Dumnezeu pentru binecuvântare cu reînnoită credință, iubire de aproape, smerenie și nădejde. Miracolele stau doar în puterea sufletelor noastre, acum periculos încercate de pizme și rătăciri…

Last updated on Aug 29, 2023 10:14 UTC
comments powered by Disqus