Back
Featured image of post Poziția PMP cu privire la Legea salarizării în Parlament

Poziția PMP cu privire la Legea salarizării în Parlament

Guvernul s-a simțit, probabil, depășit de importanța dar și impactul pe care îl va genera această lege la nivelul întregii societății și a preferat să paseze această responsabilitate Parlamentului.
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, prin lipsă de experiență și amatorism a reușit să nemulțumească nu doar toate sindicatele, ci și pe șefii săi pe linie de guvern și de partid.
Din punctul de vedere al opoziției, Partidul Mișcarea Populară consideră că este un lucru foarte bun ca această lege va fi discutată în Parlament.
Parlamentarii Partidului Mișcarea Populară, în frunte cu Traian Băsescu, au deja experiența discuțiilor asupra unei legi a salarizării, lege care a fost propusă și adoptată în Parlament de Guvernul Boc.
Despre noua lege a salarizării unitare, cea pe care o propune guvernul PSD+ALDE, nu știm foarte multe lucruri. Discuțiile în spațiul public nu prea au existat până în acest moment, nu știm care este filosofia din spatele acestui proiect.
Promisiunile aberante făcute de ministrul Muncii, în privința majorărilor salariale, nu le putem considera o bază serioasă de la care să plece aceste discuții.
Această lege va guverna piața muncii din România pe o perioadă foarte mare de timp și Partidul Mișcarea Populară speră ca dezbaterile din Parlament să fie tratate cu cea mai mare seriozitate.
Partidul Mișcarea Populară speră să fie o dezbatere transparentă, la care să participe toții actorii implicați în acest proces.
Ceea ce a reușit ministrul Muncii până în acest moment a fost să înverșuneze clasele profesionale între ele.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus