Back
Featured image of post Premierul are datoria să dispună urgent verificarea administrării Parcului Natural Defileul Mureșului Superior

Premierul are datoria să dispună urgent verificarea administrării Parcului Natural Defileul Mureșului Superior

Pe pagina de internet a Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor este publicat Planul de Management al Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și a siturilor Natura 2000 – ROSPA0033 Depresiunea și Munții Giurgeului, în vederea dezbaterii publice. Acest plan materializat, în fapt, printr-o „cărțulie” în valoare de 2,5 milioane de euro (bani europeni) este contestat de către ASOCIAŢIA PROPRIETARILOR DE PĂȘUNI ȘI TERENURI FORESTIERE ȘI AGRICOLE DEFILEUL MUREȘULUI, organizație care reunește peste o mie de proprietari de terenuri. Vor urma, se pare, alte milioane de euro pentru implementarea planului de management și bătăliile intereselor, a influențelor politice de rigoare…
În prezent, după rezilierea de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a Contractului de administrare nr. 6/18.03 2010 (și a actelor adiționale) cu SC Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, administrarea ariei naturale este indecisă. Conform noii legislații în vigoare, Parcul Natural Defileul Mureșului Superior ar urma să intre în administrarea Agenției Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat şi din venituri proprii, aflată în subordinea autorității publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor. Până acum, nu au fost promulgate încă normele de aplicare pentru Legea nr. 95/2016, privind înființarea Agenției Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Asociația proprietarilor de terenuri din localitățile Deda, Răstolița, Stânceni și Lunca Bradului solicită anularea Planului de Management, pe care îl consideră netemeinic și nelegal. Totodată, proprietarii pretind verificarea și clarificarea înființării și suprapunerii Parcului Natural Defileul Mureșului Superior peste cele două rezervații, înființate în baza Legii 5/2000, prin documentația științifică întocmită de către dr. ing. Abram Peter membru al ONG RHODODENDRON din Târgu-Mureș și în același timp angajat al APM MUREȘ, fără a avea loc consultări sau înștiințări ale proprietarilor de drept.
Argumente de nelegalitate în privința Planului de Management al Parcului Natural Defileul Mureșului Superior:\

  1. Adoptarea planului de management în lipsa unor măsuri de conservare și înainte de a evalua prejudiciile cauzate de restricțiile impuse factorilor interesați prin măsurile stabilite prin acesta, este nelegală și prejudiciabilă. Până în acest moment nu s-au adus la cunoștința comunităților locale măsurile de conservare instituite de către administratorul S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni S.A. și compensațiile pentru lipsa de folosință a terenurilor.\
  2. Planul de management a fost întocmit de către o persoană juridică fără competențele necesare în domeniu și care nu poate avea calitatea de administrator al parcului natural potrivit dispozițiilor art. 16 și art. 18 din O.U.G. nr. 57/2007.\
  3. Nu au fost respectate limitele parcului natural așa cum au fost acestea stabilite prin hotărârea de înființare a acestuia.\
  4. Comunitățile locale și factorii interesați nu au fost informați cu privire la strategia de administrare a ariei protejate aferentă teritoriului aparținând comunei.\
  5. Prin Planul de management se încalcă drepturile, interesele legitime și libertățile fundamentale ale factorilor interesați garantate de Constituția României și tratatele internaționale.\
  6. Scopul ariei protejate în concepția administrației parcului (administrație inexistenta juridic) care a întocmit și planul de management este incompatibil cu destinația terenurilor/construcțiilor din intravilanul localităților.\
  7. Planul de management nu cuprinde activitățile, proiectele, planurile și programele care necesită avizarea și nici modalitatea de avizare a acestora, dispozițiile acestuia fiind cât se poate de generale.\
  8. Planul de management nu respectă dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 57/2007 – ,,Ariile naturale protejate şi coridoarele ecologice vor fi evidențiate în mod obligatoriu de către Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în planurile naţionale, zonale şi locale de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în planurile cadastrale şi în cărțile funciare, precum şi de către autoritatea publică centrală pentru agricultură, în sistemul informatic de identificare a parcelelor (LPIS).”\
  9. Normele planului de management nu sunt clare și predictibilr. Planul de management nu conține condițiile minimale prevăzute de O.U.G. nr. 57/2007, respectiv acesta nu reglementează activitățile care se pot desfășura pe teritoriul ariilor, în conformitate cu obiectivele de management.\
  10. Potrivit art. 97 alin. (2) din Codul Silvic ,,Impunerea de restricții proprietarilor de păduri, prin amenajamente silvice, prin regulamente ale parcurilor naţionale, naturale, rezervațiilor biosferei şi ale siturilor Natura 2000 ori prin alte norme, inclusiv cele care stabilesc diferite tipuri de grupe funcționale, se poate face fie cu acordul proprietarului, fie cu plata unei juste şi prealabile despăgubiri, plătită anual, care să compenseze integral veniturile nerealizate de proprietarul de pădure, persoană fizică sau juridică.” Or, proprietarii de terenuri nu și-au dat acordul cu privire la instituirea restricțiilor prevăzute în planul de management cu ocazia întâlnirilor organizate de către custode și nici nu au fost despăgubiți în prealabil pentru măsurile restrictive impuse. În aceste condiții emiterea planului de management în contextul actual este nelegală.
    Iată câteva întrebări și observații pentru conducerea Ministerului Mediului, rămase până acum fără răspuns, care incumbă fără îndoială și o răspundere penală din partea celor direct responsabili:\
  11. Cum a putut funcționa SC Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA ca administrator al Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, prin Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, dacă aceasta era o societate privată pe acțiuni și nu îndeplinea condițiile din OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate?\
  12. Contractul de administrare nr. 6 a fost încheiat cu societatea menționată în 18.03.2010, iar termenul stipulat obligatoriu de întocmire a planului de management era de maximum doi ani de la semnarea contractului, adică 18.03.2012, evident nerespectat. Dacă până în 18.03.2012 nu a fost întocmit planul de management, de ce nu a fost reziliat contractul de administrare?\
  13. În condițiile neîndeplinirii obligațiilor contractuale privind elaborarea planului de management de către SC Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, în ce bază legală Ministerul Mediului a semnat cu această societate, în data de 02.04.2014, contractul de finanțare nr. 128.681, în valoare de 2,5 mil euro? Cum a fost acceptată societatea pentru un asemenea proiect, câtă vreme din data de 18.03.2012 nu mai deținea faptic calitatea de administrator legal?\
  14. Cum au fost controlați cei de la Gheorgheni de MMAP și Garda Naționala De Mediu, în toata această perioadă, dacă același Minister recunoaște ca Administrația Parcului Natural defileul Mureșului Superior nu există ca entitate juridică?\
  15. Cum a fost constituit Parcul, dacă proprietarii de terenuri nu au știut nimic pana în 2013, deși MMAP susține într-un Comunicat de presă că Parcul s-a constituit cu acordul proprietarilor, al primăriilor și composesoratelor? Unde sunt semnăturile privind participarea proprietarilor la dezbaterile publice respective?\
  16. De ce era necesar un parc natural în intravilan, lăsând în afară pădurile, dacă în zonă existau anterior două rezervații naturale stricte, constituite în baza Legii 5/2000?\
  17. Cum este legal Parcul, dacă acesta nu este înscris în cărțile funciare?\
  18. Cum a fost acordat de către MMAP aviz pentru taxe APNDMS -ului, în data de 24.04.2014, dacă această administrație nu există juridic?\
  19. În baza cărui regulament funcționează astăzi Parcul Natural Defileul Mureșului Superior?
    Întrucât fără o complicitate din partea unor funcționari din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, această sarabandă a ilegalităților privind constituirea și administrarea Parcului Natural Defileul Mureșului Superior nu era posibilă, solicit imperativ primului ministru Dacian Cioloș să dispună, prin Corpul de control și autoritățile competente ale statului, o verificare urgentă a acestui litigiu grav din județul Mureș, care privește deopotrivă soarta unor proprietari și a pădurilor de pe Valea Mureșului Superior.
Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus