Rețelele virtuale de comunicare și socializare reprezintă un portal modern al relaționării, un cadru generos al traficului de idei și informații, adeseori o primă linie a trecerii în revistă a actualității, un câmp subiectiv de referință adjudecat și valorificat în mod individual reprezentativ. Cred că acest debușeu electronic, alternativă a comunicării pentru existența vitezomană a mileniului trei, se cuvine să reprezinte un context pozitiv potențator al exprimării. Să reprezinte un câștig, un ce profit intelectual pentru utilizatori și nicidecum un spațiu al descărcării negativismelor, al frustrărilor, al paradei de complexați, idioți, tembeli și egoiști care se lansează deliberat, premeditat în polemici și pretind că sunt deținători ai adevărurilor universal absolute, că dreptatea este numai de partea lor și nu e nimic mai presus decât propria autoreferențialitate glorioasă.
Cei în cauză au păreri „imbatabile” despre orice subiect, sunt dispuși să pună la punct pe oricine nu este de acord cu opinia lor, găsesc nimerit să „porcăiască”, să bălăcărească, să jignească cu tupeu, nesimțire și fără scrupule atunci când rămân în pană de argumente, când sunt prinși la înghesuiala unor idei și opinii contrare pertinente, valide și rezonabil împărtășite sau susținute.
Imaginați-vă satisfacția maladiv-grețoasă a unui astfel de personaj, din spatele unei tastaturi, după ce și-a făcut numărul terfelind de-a valma în spațiul virtual, în numele unui auto-justițiarism cu potențial neuro-psihiatric. Oare ce sens conferă respectivii acestei vieți, din moment ce aleg să consacre o bună parte a timpului lor unor astfel de preocupări? Se comportă ca niște profesioniști într-un domeniu privind „pusul la punct”, pedepsirea interlocutorului neinspirat prins într-o gregară polemică, desființarea acestuia prin asaltul agresiv și antrenarea haitei de vocaliști electronic necrofagi.
Pus uneori în fața unor astfel de alienați care mi-au solicitat prietenia mediului virtual doar pentru a marca și expanda teritoriul propriilor dejecții versatile, am ales să îi gratulez generos cu distincția „block”. Și ca să îi înțelegeți pe deplin, aflați că, mai apoi, și-au creat o nouă identitate solicitându-mi din nou prietenia virtuală pentru a-și continua sarabanda de abjecții uneori contagios patologice.
Nu e deloc singulară o astfel de situație. În mediul on-line viermuiesc degenerații, însingurații „justițiari”, paranoid egocentricii, de regulă fără ca cei în cauză să poată contabiliza vreo altă existență personal realistă. Cred însă că, așa cum încercăm să ne primenim propriile existențe reale, se cuvine să facem curățenie și prin cele electronic-virtuale. Vă îndemn, dragi prieteni onești și rezonabili, să înseninați, să ozonați pozitiv, zi de zi, comunicarea noastră din câmpul pixelilor. Împărtășind valori și lucruri pozitive, informații din care toți cei de bună credință se pot alege cu ceva, veți contribui cel puțin la o nouă zi agreabilă, mai bună și poate revigorant mai frumoasă.
Existența ne pune, oricum, protagoniști sau spectatori, în fața mizeriei, a sordidului, tragicului sau grotescului, oricât ne-am feri sau ne-am dori să fie altfel. Cicero se întreba retoric „ce poate fi mai rușinos decât să atârne viața celui înțelept de vorbele celor fără de minte?”, concluzionând că „scurta durată a vieții este destul de lungă pentru a trăi cum trebuie și fericiți”… Așadar, închei, îndemnându-vă să insuflați energie pozitivă și vigoare comunicării, implicit electronice, și vieților noastre. Filosoful Terentius susținea că „viața omenească este la fel ca și cum ai juca la zaruri: dacă nu cade tocmai ceea ce-ți trebuie, îndreaptă prin iscusință ceea ce ți-a căzut din întâmplare”. Faceți la fel și cu „prietenii” sordizi din mediul virtual, în numele mai binelui comun al zilei de mâine, purificați on-line-ul de paraziții comunicării.