Back
Featured image of post Primăria Târgu-Mureș – promotoarea mesajelor privind autonomia Ținutului Secuiesc

Primăria Târgu-Mureș – promotoarea mesajelor privind autonomia Ținutului Secuiesc

Panouri cu imagini proslăvind manifestările extremiste privind autonomia așa-zisului „Ținut Secuiesc” au ocupat zona centrală a municipiului Târgu-Mureș. Organizatorii sunt Asociația Siculitas, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu-Mureș.
În campania electorală pentru alegerile locale, actualului primar, Soós Zoltán, i-a scăpat „porumbelul” într-un interviu la Kossuth Rádió, când a declarat că vrea să transforme municipiul Târgu-Mureș într-o „poartă de intrare a Ținutului Secuiesc”. L-am întrebat mai apoi într-o dezbatere televizată în legătură cu acest subiect și a îmbrobodit-o că, de fapt, el va reprezenta toți cetățenii indiferent de etnie în mod egal și nu-i va trata discriminatoriu bla, bla, bla… Există un banc unguresc tipic acestei reacții, pe scurt: Istvan o prinde pe Ildiko în așternut cu amantul, iar când acesta revoltat o întreabă ce face, ea îi răspunde cu tupeu – „nimic, tu crezi ce vezi sau crezi ce îți spun eu?!”.
Îi reamintesc primarului că, într-una dintre aceste manifestări extremiste desfășurate la Târgu-Mureș, cu caracter separatist, revizionist, au participat și reprezentanți ai partidului de extremă dreapta Jobbik, ai Gărzii Maghiare și ai Organizației 64 de Comitate, care au promovat sloganuri xenofobe și le-au transmis următoarele românilor: „Opincari, plecaţi acasă!”, „Să piară Trianonul!’”, „Ţinutul Secuiesc nu e România!’”, „În Bucureşti toţi sunt ţigani!” etc. Doar pe baza acestor scandări tembele, organizatorii s-ar fi cuvenit să răspundă penal iar orice altă manifestare de acest gen să fie interzisă. Însă, câtă vreme UDMR compune guvernările României, conducând administrativ și județul Mureș, ca român la ce să te aștepți benefic dintr-o astfel de conjunctură? Din păcate, românii nu-și înțeleg mizele naționale pe termen lung, invocă supărări, scârbe politice generalizate și nu merg la vot, apoi stau și protestează revoltați prin social media, degeaba…
Alo, domnule primar al tuturor târgumureșenilor, măi Zoli, conducerea unui municipiu nu coincide cu conducerea unui muzeu, de care ai avut parte până acum. La muzeu poți expune aproape orice îți trece prin cap, ai vizitatori sau nu, în centrul orașului însă prin orice acțiune stârnești reacții, provoci resentimente, revoltă și furie care pot degenera și lovești în sufletele oamenilor. Ce ai zice dacă mâine vine o asociație și vrea să împânzească orașul cu imagini de la confruntarea interetnică din martie 1990, poimâine vine altcineva cu panouri privitoare la semnificația și imagini ale parafării Tratatului de la Trianon, răspoimâine o altă asociație dorește să expună imagini și documente de la „Înțelegerea frățească – Unio Trium Nationum”, când românii și religia ortodoxă nu erau recunoscuți identitar, etnic, ci erau doar tolerați, apoi expunem alte panouri cu reglementările pe care ocupația ungară asupra Transilvaniei le-a impus interzicându-le românilor să-și cumpere proprietăți în orașe și să-și construiască biserici cu zid, fiindu-le permise doar biserici din lemn, întrucât sunt mai rapid perisabile și li se șterge mai repede urma, și putem continua astfel în spiritul adevărului, al istoriei și al faptelor. Cui prodest?
Domnule primar, încă nu am văzut nimic serios pus în aplicare din proiectele și programele de dezvoltare bombastice, fantastice, pe care le-ați anunțat și promis în campania electorală. Extremismul etnic, separatismul, revizionismul nu aduc nimic bun, reprezintă doar un pericol, care compune amenințări asupra unității, independenței, suveranității și indivizibilității statului român.
Nu vă jucați cu focul, respectați și înfăptuiți ce le-ați promis târgumureșenilor, până nu e prea târziu!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus