Back
Featured image of post Proiecte legislative ale PMP

Proiecte legislative ale PMP

În această sesiune parlamentară, PMP a reînregistrat proiectul legislativ privind reducerea numărului de parlamentari la 300, în acord cu rezultatele referendumului din 2009. Proiectul a fost respins în legislatura trecută de către majoritatea parlamentară PSD-ALDE, acest vot de respingere fiind susținut și de către PNL.
Vom iniția un alt important proiect legislativ prin care vom impune obligații și responsabilități concrete instituțiilor statului pentru a se implica activ în recuperarea patrimoniului național, atât din țară cât și din afara acesteia. Pe fondul ambiguităților legislative, a intereselor oneroase sau a dezinteresului politic, România a pierdut tezaurul său, care a fost făcut „rătăcit” de Moscova, averea Gojdu, ,,uitată” prin Ungaria, dar s-a văzut și fără alte valori patrimoniale interne prin retrocedări nelegale orchestrate politic. Vom găsi formula legală pentru a face dreptate și în privința „optanților” unguri.
Se știe că în urma „Procesului optanţilor”, desfăşurat în perioada 1923-1930, Tribunalul Arbitral de la Paris a obligat Statul Român să plătească despăgubiri Ungariei şi „optanţilor” unguri, în aur. Prin Fondul Agrar, deschis la o bancă din Elveţia (la Basel), s-a plătit echivalentul a peste 100 tone de aur pur, de 24 carate. Dovezile pot fi găsite în documente oficiale referitoare la clădirile, terenurile agricole şi pădurile expropriate. Ulterior, după 1990, urmașii acestor „optanți” au solicitat restituirea proprietăților în temeiul prostiei și aberației românești „restitutio in integrum” precum și a pachetului legislativ aferent. Cu alte cuvinte, pentru proprietățile despăgubite de statul român s-a ajuns ulterior la retrocedarea acestora. Ne întrebăm legitim dacă restituirea proprietăților la urmași ai foștilor grofi, conți, baroni, husari, nu este sinonimă, în bună măsură, cu anularea actului Marii Uniri din 1918?! Toate aceste proprietăți au fost răscumpărate de statul român în aur şi dolari, încă din anii 1930!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus