Back
Featured image of post Proiectele de dezvoltare ale județului Mureș, în derivă… 2.Amenajarea Hidroenergetică Răstolița

Proiectele de dezvoltare ale județului Mureș, în derivă… 2.Amenajarea Hidroenergetică Răstolița

Cel mai important obiectiv de investiții al județului Mureș, „Amenajarea Hidroenergetică Răstolița” este abandonat din anul 2012, deși în acel an, conform proiectului, urma să fie pus în funcțiune la o primă capacitate. Am adresat interpelări repetate guvernelor anterioare pe această temă primind doar răspunsuri de complezență binevoitoare iar din anul 2012 investiția se află mai mult în conservare.
Amenajarea hidroenergetică Răstolița, din județul Mureș, este singura amenajare cu acest specific, aflată în lucru la ora actuală în Romania. Dacă ar fi avut parte de continuarea finanțărilor, investiția ar fi putut fi pusă în funcțiune, la o primă capacitate, încă din toamna anului 2012. La data respectivă, lucrările erau foarte avansate: agregatele procurate în proporție de 90% dar instalate doar în proporție de 60%. Lucrarea a fost mai apoi sistată, cca 300 de muncitori specialiști în domeniu concediați, iar între timp beneficiarul lucrării – S.C. Hidroelectrica S.A. – a intrat în insolvență. Pentru punerea în funcțiune a barajului la o primă capacitate, urmau să fie expropriate 210 hectare de teren, din care 152 ha se află în proprietatea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, 12 hectare la proprietari privați – persoane fizice, composesorate dar și primării, 5 ha teren domeniu public la Apele Române, dar şi 24 de ha teren deținut de Hidroelectrica.
În răspunsul pe care mi l-a transmis la cea mai recentă interpelare, ministerul de resort mă informează referitor la stadiul actual al lucrărilor că această investiție este în execuție. În conformitate cu deciziile conducerii societății se urmărește continuarea lucrărilor la cota minim energetică și fără aducțiunile și captările secundare ramurile est și vest, în limita unui buget de 109 milioane lei, care rezultă din contractele în vigoare în acest moment, precum și expertizarea și optimizarea schemei de amenajare.
Mai mult, Ministerul Energiei susține că acest obiectiv de investiție nu este în conservare și nu este abandonat. Ba, chiar că Hidroelectrica avea prevăzut în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2018, la acest obiectiv de investiție, alocări care să acopere toate cheltuielile necesare executării lucrărilor care sunt prevăzute în graficele de execuție.
Deși nu am primit nicio informație concretă în acest sens și nici nu am văzut vreo lucrare în desfășurare, ministerul susține că Hidroelectrica a prevăzut și pentru anii următori sumele necesare pentru executarea lucrărilor la acest obiectiv, până la punerea sa în funcțiune. În prezent, se susține că Hidroelectrica ar avea contractate lucrări atât pe partea dc construcții cât și pe partea de montaj echipamente tehnologice conform graficelor de execuție asumate. Însă, în realitate, lucrările prevăzute pentru finalizarea etapei întâi trebuiau finalizate încă din 2012. Acum, chipurile, se lucrează la situațiile cadastrale și exproprieri, de vreo șase ani încoace…
Cert este că, în 2018, nu s-a întâmplat nimic semnificativ în privința lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Răstolița dar răspunsurile la interpelările adresate Ministerului Energiei au continuat să fie la fel de optimiste, mai precis la fel de mincinoase, procedură tipică actualei guvernări.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus