De la instalarea în funcția de președinte al Consiliului Județean Mureș a lui Peter Ferenc, în iunie 2016, susținut de PSD Mureș, în calitate de senator la vremea respectivă, i-am solicitat public acestuia să organizeze o reuniune a tuturor parlamentarilor mureșeni, precum și a liderilor partidelor politice, pentru a ne sincroniza și armoniza acțiunile în Capitală, în sensul promovării cu prioritate a proiectelor de dezvoltare ale județului nostru.
Mi s-a răspuns la vremea respectivă cinic că, întrucât parlamentarii se aflau la final de mandat, se va organiza o astfel de întâlnire de lucru cu viitorii parlamentari aleși. Nu s-a mai organizat nic un fel de reuniune pe coordonatele respective până în prezent, deși au trecut mai bine de doi ani de atunci.
În ce privește „proiectele” de dezvoltare promovate de UDMR pentru județul Mureș, până acum, le-am văzut cu toții: înființarea neconstituțională a Liceului Teologic Romano-Catolic, presiuni parlamentare și guvernamentale pentru „ruperea” etnică a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, manifestări consecvente împotriva constituirii Consorțiului universitar dintre UMF și Universitatea „Petru Maior”, susținerea proiectelor PSD-ALDE pentru șubrezirea justiției, prin modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. De asemenea, UDMR a promovat amendamentele Codului Administrativ prin care, neconstituțional, limba maghiară să devină a doua limbă oficială în România. În rest, jale!