Inițiativa cetățenească privind minoritățile, denumită „Minority SafePack”, susținută de Ungaria, de FIDESZ împreună cu UDMR și Consiliul Național Secuiesc, dar și de minorități din alte state europene, a fost respinsă definitiv de justiția europeană. Prin această inițiativă se pretindea o legislație nouă pentru drepturilor minorităților etnice din Uniunea Europeană, suplimentare privilegii și drepturi colective, implicit crea cadrul și posibilitatea autodeterminării prin autonomii teritoriale pe criterii etnice.
Inițiativa prevedea 9 măsuri cerute Uniunii Europene în domenii ca învățământ, cultură, drepturi lingvistice, politica regională, reprezentarea europeană a minorităților, reglementarea nediscriminării, a mediei publice și în domeniul sprijinului acordat organizațiilor minorităților naționale.
Anterior, Comisia Europeană a respins toate solicitările organizatorilor inițiativei, sprijinită activ de Viktor Orban, arătând fie că nu are competențe în domeniul drepturilor minorităților (fiind vorba de politici ce aparțin exclusiv statelor membre), fie că a demarat deja inițiative care sprijină diversitatea culturală în UE.
Însă, susținătorii inițiativei au atacat decizia Comisiei Europene la CJUE, dar Curtea Europeană de Justiție a dat dreptate Comisiei. Prin urmare, Decizia nu mai poate fi atacată pe fond, ci doar în ceea ce privește forma.
Promotorii separatismului și segregaționismului, a discriminărilor pozitive pe criterii etnice, au rămas cu buzele umflate…