Back
Featured image of post Proprietarii de terenuri expropriați pentru construcția autostrăzii nu au fost despăgubiți

Proprietarii de terenuri expropriați pentru construcția autostrăzii nu au fost despăgubiți

Deși s-a prevăzut prin H.G. nr. 729/2015, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul din cadrul obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș – Cluj – Oradea”, respectiv a lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 1C, subsecțiunea Ogra – Târgu-Mureș, pe teritoriul localităților Cristești, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni și Târgu-Mureș, din județul Mureș”, proprietarii de terenuri expropriate nu au fost încă despăgubiți.
Guvernul României a decis exproprierea a sute de parcele, inclusiv de pe raza localității Chirileu, comuna Sânpaul, județul Mureș, și a stabilit valoarea despăgubirilor pentru fiecare suprafață în parte. În această situație se află și dl Vasile Cîmpean din Chirileu, care ar trebui să fie despăgubit pentru cele două suprafețe expropriate, care însumate măsoară 7207 mp, cu suma de 22.701 lei. Petentul mi s-a adresat într-o emisiune a Studioului Teritorial de Radio din Târgu-Mureș, solicitând să i se comunice oficial când va fi despăgubit.
Întrucât constructorul a demarat lucrările, proprietarii s-au văzut în imposibilitatea de a-și mai lucra sau arenda terenurile, iar conform declarațiilor dlui Vasile Cîmpean, nici el nici alți proprietari de terenuri expropriate nu au primit încă nicio despăgubire. Sumele stipulate în Anexa Hotărârii 729/2015 au rămas, deocamdată, doar pe hârtie.
În sensul celor sesizate, vă solicit să mă informați în mod concret când vor beneficia proprietarii în cauză de sumele aferente despăgubirilor pentru terenurile expropriate?
Interpelare adresată Ministerului Transporturilor,Domnului ministru Alexandru Răzvan Cuc

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus