Back

Propunem prin lege eliminarea imunității abuzive şi a privilegiilor parlamentarilor şi ale demnitarilor

Împreună cu colegii parlamentari ai PDL, am promovat în această săptămână un proiect legislativ privind eliminarea aberațiilor în interpretarea imunității ca un privilegiu abuziv şi exclusiv al parlamentarilor şi demnitarilor, precum şi pentru clarificarea responsabilității ministeriale.
Din păcate, în ultimii ani din 9 nouă cereri primite Parlamentul a tergiversat și apoi a respins 8 astfel de cereri din partea ministrului Justiției, prin vot secret şi cu invocarea unor motive care au depăşit competenţa Parlamentului şi au intrat în domeniul puterii judecătoreşti. Acestea s-au referit fie la arestarea preventivă a unor parlamentari, fie la urmărirea penală a unor parlamentari membri ai Guvernului sau foști membri ai Guvernului. Considerăm că prin aceste decizii şi modul în care au fost luate s-au încălcat principii fundamentale ale statului, printre care cel al egalității în fața legii și cel al separației puterilor în stat, și, în plus, s-a creat un grav prejudiciu de imagine Parlamentului, principalul for de dezbatere democratică al României.
Prin proiectul de lege, susținem că este necesară modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, precum şi modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, pentru a asigura o procedură parlamentară transparentă, corectă şi rapidă care să nu interfereze cu atribuţiile autorităţii judecătoreşti, formate din procurori şi judecători, să nu influenţeze anchetele şi procesele și nici să oprească investigaţiile. Votul asupra cererilor de reținere, arestare sau percheziție a unui parlamentar, sau de urmărire penală a unui parlamentar ministru sau fost ministru trebuie să fie electronic şi deschis, în ședințe publice, atât în cadrul Comisiei juridice, cât și în plenul Camerei din care face parte parlamentarul în cauză pentru ca fiecare să răspundă în fața electoratului pentru cum a votat.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus