Din nou, declarații politicianiste și demagogie, în chinuiala guvernului de a promova pentru acest an cea de a patra ordonanță aiurea pentru reglementarea pieței energiei electrice.
👉 Decât să reglementeze forțat prețul la energie și să genereze penurie în sistem, de fapt, să adâncească șocul economic, atunci când costul de producție al energiei va fi mai mare decât cel la care aceasta se poate vinde. Decât să provoace falimente în lanț în detrimentul companiilor deținute de statul român și să instituie un monopol pe piața achizitorilor de energie, nu mai bine guvernanții ar promova măsuri de reformă structurale, de fond, care să ducă la creșterea producției și la echilibrarea sistemului de transport?
👉 PMP propune strategia înființării a două companii de producție a energiei electrice care să ofere un mix de energie la nivel național și care să creeze, rezonabil și corect, un climat concurențial real pe piața de energie. O companie care să cuprindă Hidroelectrica și Compania Națională a Huilei și o alta din care să facă parte Nuclearelectrica și Compania Energetică Oltenia. Astfel, ar rezulta două companii ale statului care să producă în același timp energie mai ieftină, dar și energie pe bază de cărbune, salvând astfel locurile de muncă și oferind posibilitatea ca ambele companii să fie competitive.
👉 Redeschiderea capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune este acum necesară pentru siguranța energetică, iar crearea acestor două companii ar rezolva problema pe termen lung.
👉 De mai bine de un deceniu, termocentrala de la Iernut (județul Mureș) a fost transferată către RomGaz. Faptul că, până în prezent, nu s-au realizat lucrările de investiții și această centrală nu a fost operaționalizată reprezintă o vulnerabilitate pentru România, în acest context internațional încordat și complicat. Vorbim de o putere instalată de 430 MW. Așadar, investiți și puneți în funcțiune această termocentrală. De asemenea, Amenajarea hidrotehnică de la Răstolița, abandonată și aflată în conservare de peste un deceniu, precum și altele în situații similare din întreaga țară.
👉 Susținem pentru această perioadă de criză economică reducerea taxelor, a impozitelor și accizelor pe care statul le practică la gaze naturale, electricitate și combustibili. După cum urmează:
- TVA de 5%;
- Reducerea la un sfert a accizelor;
- Eșalonarea plăților facturilor pentru marii consumatori industriali pe parcursul unui an;
- Reducerea cu cel puțin 50% a tarifului de acces la rețele pentru producătorii industriali;
- Utilizarea în continuare a cărbunelui (așa cum face și Germania) pentru generarea de energie electrică;
- Creșterea producției de gaze naturale din partea companiilor de stat;
- Investiții în infrastructura de transport a gazului natural din Marea Neagră. NU este suficient să-l extragi din mare, este necesar să-l transporți și prin Podișul Dobrogei pentru a-l introduce în sistemul național de furnizare;
- Am vorbit și în cazul crizei ruso-ucrainene despre nevoia unui terminal de gaz natural lichefiat la Constanța;
- O strategie eficientă și alocarea de resurse, implicit prin negocierea modificării PNRR, pentru energie verde și stimularea instalării în regim casnic și industrial de panouri fotovoltaice;
- PMP susține modificarea legislației pentru toate autoritățile de reglementare din România, în așa fel încât în conducerile instituțiilor din domeniul energiei să nu se mai regăsească politruci. Susținem imperativ ca membrii consiliilor de administrație să fie exclusiv specialiști în domeniu, să nu fie și să nu fi fost, cel puțin cu cinci ani înaintea ocupării respectivelor funcții, membri ai unor partide politice.