Back
Featured image of post Prostia se plătește, ticăloșia e cu profit

Prostia se plătește, ticăloșia e cu profit

Incredibil! O instituție a statului din România, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a avut curajul să-și facă datoria legală și a amendat 19 bănci care își fentau și spoliau clienții.

În esență, „ANPC a identificat practici comerciale înșelătoare săvârșite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă”. Adică, prin rambursarea creditelor, clienții de fapt finanțau preponderent băncile care le utilizează capitalul în interesul propriului profit.

În România, cu complicitatea BNR, în plină criză economică, băncile sunt cele mai profitabile din Uniunea Europeană, de trei ori mai profitabile decât în Franța sau Germania. Băncile din țara noastră au o rentabilitate a capitalului de 20%, comparativ cu media din UE care este de 8%. Pe deplin mulțumit de situație, guvernatorul Mugur Isărescu ne recomandă ceai de tei și să nu ne agităm, e normal să fim înșelați.

Un alt tupeist, șeful Direcției stabilitate financiară din cadrul Băncii Naționale a României, Eugen Rădulescu, declară public că decizia ANPC de a amenda băncile pentru modul de calcul al ratelor „reprezintă un monument de ignoranță”.

Să înțelegeți că este normal să fiți fentați și jecmăniți iar din necazul, truda, riscurile și sacrificiul vostru financiar, sub oblăduirea BNR, băncile din România să aibă profituri de trei ori mai mari decât cele din țările cele mai dezvoltate ale Uniunii Europene. E la fel de normal ca produsele alimentare de pe piața românească să fie mai scumpe decât cele similare din țările dezvoltate, să importăm 70 la sută din ce consumăm și să plătim ca proștii pentru ca niște ticăloși, care dețin puterea politică și au îngenuncheat această țară, să o ducă foarte bine vânzând-o în continuare pe comisioane și șperți.

Last updated on Jul 07, 2023 07:09 UTC
comments powered by Disqus