De câteva zile, cei aflați în fruntea României rostesc de complezență poziții critice la adresa discursului cu conținut nazisto-rasist al premierului Viktor Orban. Acesta a fost însă aplaudat entuziast de toți liderii UDMR, parteneri ai guvernării, prezenți la manifestările de la Tușnad. Chiar mai mult, Kelemen Hunor, în stilu-i slugarnic și mincinos caracteristic, i-a ținut isonul premierului Ungariei sugerând că, de fapt, toți suntem cam proști și nu prea am înțeles exact ce a vrut să zică „autorul” în context, că era chiar de bine…

S-a încordat critic în spațiul public premierul României și președintele PNL, Nicolae Ciucă, a sărit aparent mânios și președintele PSD, Marcel Ciolacu, iar mai mulți guvernanți și purtători de vorbe prin partide au rupt Facebook-ul strict declarativ, fără niciun rost, fără niciun efect concret.

Ba, pardon, era să-l uit, ministrul nostru de Externe, Bogdan Aurescu, s-a poziționat și mnealui, cu o declarație scâncită, căznită și nădușită de pe sub vreun birou sau de pe după o perdea de prin Executiv, numai cât nu și-a cerut scuze că nu poate fi de acord cu naționalismul extremist vădit și antieuropenismul manifest, rusofil, putinist, al liderului Guvernului de la Budapesta.

Astăzi, însă, după mai multe zile în care a tot ațipit căutând o pârtie de schi disponibilă pe undeva prin lume, s-a trezit buimac și președintele Klaus Iohannis, exprimându-se răspicat în această privință: „este inadmisibil”. A mai bâguit că sunt necesare clarificări publice din partea UDMR-ului, adică a celor care au asistat la discurs și l-au aplaudat. Mai precis, a filosofat președintele, dacă l-au aplaudat fiindcă sunt de acord și l-au înțeles sau, de fapt, nu l-au înțeles și au aplaudat doar generic. Bietul președinte, cât de penibil a ajuns… Ar vrea, cu un drum, să-i scuze anticipat pe udemeriști că, mno, „nem tudom” (adică, nu au știut), înainte de a fi apucat măcar să se informeze asupra poziției exprimate anterior inechivoc de Kelemen Honor, pe deplin solidar cu Viktor Orban.

Oamenii ăștia, președintele României, premierul, președinții PSD, PNL, stau bine-mersi în fotoliile decizionale ale țării noastre și ne decid soarta împreună cu liderii UDMR și majoritățile decisive pe care le compun în Parlament. Dacă tot împart aceleași încăperi ale puterii politice, de ce nu-și reglează în mod direct problemele și abia mai apoi să iasă cu exprimarea unor poziții publice edificatoare?! Că doar se foiesc și roiesc sincron jumulind la înțelegere bugetul țării pe aceleași culoare instituționale.

Există doar un răspuns logic. Așa cum s-a întâmplat consecvent în ultimele mai bine de trei decenii, îi doare la bască de declarațiile lui Viktor Orban și de aplauzele UDMR. Trebuie însă public să ia atitudine, să dea politic impresia de revoltă, de reacție intransigentă. Să vadă poporul cum luptă aleșii, cum își rup fâșul de dragul țării…

În realitate, relațiile cu UDMR merg strună. Nu se schimbă nimic, totul e pe bani mulți. Tocmai și-au împărțit politic echitabil milioanele de euro din Programul național de investiții „Anghel Saligny”. Protestele publice declarative sunt doar pentru proști și creduli. În spatele revoltei politice teatrale se bea șampanie și se fac calcule prioritare în continuare pentru împărțirea clientelară a banilor publici. Restul e doar dramaturgie și recuzită politică.

Este Ziua Imnului Național azi: „Deșteaptă-te române!”