Constat cu indignare mascarada jucată de Guvern și bătaia de joc în privința județului Mureș. Mai întâi, s-a procedat la promovarea hotărârilor de guvern privind încetarea mandatelor de prefect, respectiv subprefect, a domnilor Corneliu Grosu și Manuel Butiulcă. Mai apoi, a fost instalat un nou subprefect – Vasile Liviu Oprea (susținut de PSD), anterior director executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș. Se pregătește instalarea, în premieră absolută la Mureș, a unui prefect reprezentând UDMR, după trocul pe care conducerea uniunii l-a făcut cu PSD și aliații săi de la guvernare.\Este evident că pe actualii guvernanți nu-i preocupă decât propriile și jalnicele lor interese politice, desconsiderând realitățile județului și importanța strategică a demnității funcției de prefect. Înainte de toate, pentru cei care nu știu, Instituția Prefectului Mureș are câteva sute de procese grele pe rol, cele mai importante legate de fondul funciar și revendicarea proprietății asupra pădurilor aflate în administrarea Direcției Silvice Mureș. Să lași peste noapte conducerea Instituției Prefectului, implicit soarta proceselor menționate, pe mâna unui nepriceput în ale administrației publice (oricât ar fi de capabil cel în cauză) și fără experiență în domeniu, este un act iresponsabil. Actualul guvern se face responsabil, în mod direct, de disfuncționalitățile care pot apărea în funcționarea instituției menționate și reprezentarea acesteia în procesele aflate pe rol.\Pe de altă parte, susțin că, deși a bătut deja palma cu UDMR pentru funcția de prefect la Mureș, PSD amână instalarea noului prefect din partea UDMR, de teamă ca electoratul să nu sancționeze acest gest la alegerile europarlamentare din 25 mai a.c. Prin urmare, ca să nu mai constituie vreo surpriză, vă informez de pe acum că, în luna iunie, Guvernul va instala noul prefect, favoritul vehiculat până acum fiind Nagy Andras, fost primar al municipiului Reghin. Iar pentru cei care au uitat, le reamintesc că aceeași guvernare reprezentând PSD a dat tonul retrocedărilor de bunuri și proprietăți, prin raportare la presiunile de natură etnică, precedentul constituindu-l cedarea către Biserica Reformată a clădirii în care funcționează azi Colegiul Național „Bolyai Farkas”.