Back
Featured image of post Realități revoltătoare, de la „Grindă” până-n tinda politică…

Realități revoltătoare, de la „Grindă” până-n tinda politică…

Moțiunea simplă împotriva Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației reprezintă încă o mostră colosală de ipocrizie și, pe alocuri, evidențiază din nou demagogia din partea PSD și a sateliților săi parlamentari. Partidul Mișcarea Populară nu susține că ministrul Ion Ștefan, cunoscut colocvial drept „Grindă”, ar fi vreun far călăuzitor pe timp de furtună pentru România, atât de dornică de investiții în infrastructură. Dar, având în vedere cum au gestionat cei de la PSD domeniul dezvoltării României în ultimii opt ani, inițiatorii moțiunii s-ar fi cuvenit să tacă chitic.
Domnilor președinți Ciolacu, Tăriceanu și Ponta, românii n-au uitat că Ministerul Dezvoltării este fosta feudă a lui Liviu Dragnea, adică un fost „tovarăș și pretin” al actualei conduceri a PSD și al altora metamorfozați, peste noaptea infracțională a anterioarei guvernări, în opozanți și chiar disidenți ai tătucului privat de libertate al PSD.
După cum era cunoscut anterior, adică Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, era locul de unde banii românilor se converteau în instrumente politice și resurse pe persoană fizică, spre desfătarea și bunăstarea baronilor roșii locali. Nu am uitat nici că pe acolo a trecut doamna Sevil Shhaideh, cea care, din postura de secretar de stat, parafa documentația administrativă pentru ca insula Belina, proprietate a statului, să fie preluată de Liviu Dragnea prin intermediari.
Nu am uitat nici că Dragnea a pus-o, apoi, pe doamna Shhaideh chiar ministru al Dezvoltării pentru a ține în frâu resursele financiare cu care să fie controlați și înregimentați în PSD primarii și aleșii locali din opoziție. Și, cu siguranță, ne amintim de toate poveștile acelea dramatic-comice cu „Dumnezeul Achizițiilor”, secretarul de stat care vindea primăriilor becuri cu 20 de mii de lei pe filieră de partid.
Din această perspectivă, moțiunea simplă poate fi interpretată mai degrabă ca o tentativă de a „șterge” urmele, de a face uitat ce s-a întâmplat în urmă cu doar câteva luni, de a mistifica o realitate pe care ați dori-o uitată. Vă oferim astfel o piedică în calea uitării și le reamintim românilor de traumele pe care le-ați provocat țării prin guvernările risipitoare, scandaloase, concentrate exclusiv pe profiturile baronilor locali, pe modificările legislației penale și protejarea infractorilor.
Și poate că noi, cei de la Partidul Mișcarea Populară, am fi stat mai mult pe gânduri în privința acestei moțiuni simple împotriva inabilului domn Ion Ștefan, dacă nu ne-am fi uitat pe cifrele privind absorbția fondurilor europene. Astfel, domnilor din PSD, vă reamintim că Programul Operațional Regional a fost lăsat de dumneavoastră într-un blocaj absolut. La data de 1 noiembrie 2019, absorbția efectivă în cadrul POR era de doar 14,3%, cu cereri de decontare de 17,09%. La 30 aprilie a.c., absorbția efectivă crescuse la 20,57% cu cereri de decontare de 23,85%. Practic, „Grindă”, așa cum vă place dumneavoastră să-l porecliți pe ministrul Dezvoltării, a făcut în șase luni și jumătate mai mult decât au făcut pesediștii în șase ani. Ritmul este însă în continuare lent, există riscuri majore de dezangajare a fondurilor europene, aferente exercițiului 2014 – 2020 al Uniunii Europene, dar măcar s-au mai mișcat lucrurile întrucâtva pozitiv.
Totodată, considerăm că reorganizarea internă de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației este un pas spre înainte, pentru că acea instituție colcăia de personaje fără obiectul muncii, angajate exclusiv pe criterii politice. Probabil, asta v-a și scos din minți: că a venit un ministru care a început să facă rânduială împotriva unor paraziți de pe fosta feudă a lui Dragnea. Poate cam brutal după uzanțele politice din trecut, dar curajos…
Partidul Mișcarea Populară se desparte însă fundamental atât de PSD, cât și de PNL, în ceea privește Programul Național de Dezvoltare Locală – celebrul PNDL. Parlamentarii Mișcării Populare sunt dezamăgiți că programul a fost conservat și chiar finanțat suplimentar, din păcate prin aceleași metehne clientelare politic. Considerăm că, fără o justă chibzuință și echilibrată alocare pentru proiectele de dezvoltare ale comunităților locale, într-un mod transparent și onest, PNDL rămâne o sursă majoră de corupție și o pârghie de control politic asupra primarilor din toată țara. Cât timp acest PNDL va finanța doar interese politice de partid, câtă vreme alocările se vor face pe criterii exclusiviste, politic netransparente, apetitul edililor de a accesa fonduri europene va rămâne scăzut. Dacă PNDL va fi în continuare alternativa cu bani de la stat pentru Programul Operațional Regional, absorbția banilor europeni nu va putea constitui vreodată o prioritate. Pentru că e mai simplu să te rogi de jupânul de la centru să-ți dea bani pentru o asfaltare făcută în „dorul lelii”, decât să faci un proiect serios cu fonduri de la Uniunea Europeană, care presupune proceduri mult mai riguroase și deplină transparență.
Prin urmare, domnule ministru, Partidul Mișcarea Populară nu votează pentru moțiunea simplă, dar vă solicităm cu fermitate să revizuiți fundamental PNDL-ul, altminteri rămâne doar un sistem politic clientelar și o sursă de corupție politică, de cumpărare a aleșilor politici locali prin intermediul bugetului de stat iar, fără un riguros control, și o sursă de „sifonare” a banului public.
Dovada că PNDL nu a fost prioritizat corespunzător, pe baza urgențelor reale, ci doar a celor politic clientelare, vine chiar de la Institutul Național de Statistică. INS a publicat, în luna aprilie a.c., evidența drumurilor din România. Conform raportării, după șapte ani de finanțări generoase alocate prin PNDL, mai avem o treime din drumurile țării din piatră și pământ, adică, circa 27 de mii de kilometri și nu e vorba de drumuri agricole sau locale și utilitare nesemnificative. Astfel, avem o imagine realistă, cât se poate de semnificativă a utilizării resurselor de la bugetul de stat prin intermediul PNDL.
Partidul Mișcarea Populară vă invită să găsim împreună o formulă funcțională, corectă, cinstită, menită să eficientizeze acest program de dezvoltare și să-l transparentizeze pe deplin, pentru a nu-i mai transmite prin tradiție erorile și procedurile clientelare de la o guvernare la alta, de la o putere politică la alta, de-a valma cu acuzațiile, prin reciprocitate, privind utilizarea frauduloasă, cu dedicație de la partid a banului public.(Alocuțiune susținută în Camera Deputaților, la dezbaterea Moțiunii simple împotriva Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan)

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus