Ca urmare a comunicatului de presă disponibil pe pagina de internet a Institutului pe care îl conduceți, aflăm că ați acționat în data de 9 februarie 2018, în cadrul unui Consiliu de conducere al ICR, în sensul reorganizării instituției pe care o prezidați. Astfel, menționați faptul că:
„Anul acesta ICR este angrenat în patru proiecte mari de țară, respectiv: celebrarea Centenarului Marii Uniri (1918-2018); Sezonul Cultural România-Franța (29 noiembrie 2018-14 iulie 2019); participarea României la Festivalul Internațional de Artă Europalia (septembrie/octombrie 2019 – ianuarie 2020) și deținerea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România (în primul semestru din anul 2019). Astfel, s-a impus ca prioritate, în acest context, reechilibrarea resurselor umane și crearea unui Serviciu pentru implementarea Marilor Programe. În prezent, actul normativ care statuează organizarea și funcționarea Institutului este Legea nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea ICR, cu modificările și completările ulterioare”.
În momentul de față, România are doar două structuri care se ocupă sistematic de promovarea identității naționale a românilor din străinătate: Ministerul Românilor de Pretutindeni și Direcția Românii din Afara Granițelor din cadrul I.C.R, care în bună măsură se adresează celor mai amenințate comunități românești care există la ora actuală, cele aflate în vecinătatea României.
Din informațiile noastre, însă, cu pretextul celor patru evenimente ce dictează programele ICR pe termen scurt (2018-2020), intenționați pe termen lung modificarea structurii organizatorice și limitarea drastică a capabilităților ICR privind sprijinirea românilor de pretutindeni, prin comasarea Direcției Românii din Afara Granițelor cu Direcția Generală Reprezentanțe din Străinătate.
Comasarea celor două structuri este de neînțeles în condițiile în care fiecare dintre acestea are un obiectiv totalmente diferit: Direcția Generală Reprezentanțe nu are ca obiectiv apărarea, conservarea și dezvoltarea comunităților istorice românești, ci promovarea culturii românești publicului străin în cadrul rețelei de ICR-uri din străinătate. Liliana Țuroiu se pune în poziția curioasă de a-și slăbi propria instituție sub pretextul întăririi ei, chiar în raport cu marea sărbătoare pe care o clamează: Centenarul Marii Uniri.
Și acest lucru se întâmplă în condițiile în care bugetul Direcției Românii din Afara Granițelor nu este mai mare decât al unui târg de carte la care România este țară invitată (aprox. 300 mii euro). Atât să valoreze pentru dvs. strădaniile conaționalilor dvs. din diaspora, care se spetesc să întrețină o garnitură de demnitari pe care nu-i vede nici după 30 de ani de democrație? 300 mii de euro? Ca să nu mai vorbim despre românii din comunitățile istorice, pentru care ICR nu a mai inițiat de la ultima conducere nici un program coerent și solid de susținere. Să înțelegem că actuala comasare este rezultatul dorit de echipa dnei Liliana Țuroiu după blocarea sistematică de mai bine de jumătate de an a celei mai active structuri a statului român ce are ca obiectiv susținerea românilor din comunități?
Astfel, asistăm la un lucru uluitor la nivel instituțional: în timp ce ar trebui să sărbătorim unitatea românilor de pretutindeni sub umbrela instituțională a statului român – Centenarul, sub pretextul celebrării acestui moment important, de fapt are loc dizolvarea singurei Direcții din cadrul ICR care are ca public țintă și ca obiectiv comunitățile istorice românești, aflate mai mult ca niciodată sub un puternic atac la adresa identității lor culturale, lingvistice, religioase, etnice și, deci, naționale (aromânii și meglenoromânii din Balcani, istroromânii din Croația, dacoromânii din Ucraina, Serbia și Bulgaria, etc.). Cu alte cuvinte, deși statul român și-a asumat misiunea de a oferi sprijin românilor de pretutindeni prin articolul unic al Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007 modificat ulterior în 2013, una din cele mai relevante instituții de cultură ale statului român își slăbește, dacă nu chiar retrage sprijinul acordat în acest sens și abandonează peste 8 milioane de etnici români din afara granițelor, tocmai în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri.
Reamintim că I.C.R., în raport cu cele trei acte normative de funcționare, are obligația legală de a susține protejarea culturii și civilizației naționale în țară și în străinătate, lucru clar stabilit în legea sa de înființare, nr. 356 din 2003. Parte a culturii și civilizației naționale sunt și românii de pretutindeni. Mai mult decât atât, în Ordonanța de urgență 27 prin care I.C.R. este reorganizat în 2012, se stipulează la primul paragraf că misiunea ICR are „în vedere necesitatea consolidării și amplificării, sub diferite forme, a relațiilor culturale cu comunitățile românești de peste hotare, în scopul păstrării și perpetuării identității naționale, deziderat de o importanță deosebită în contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturală”.
Având în vedere importanța susținerii comunităților românești din vecinătate și din alte părți ale lumii, propunem Comisiilor senatoriale care supervizează activitatea dnei Țuroiu și, totodată, președintelui ICR, două chestiuni punctuale:\

1. Revenirea asupra dizolvării Direcției Românii din Afara Granițelor și ridicarea ei la rang de Direcție Generală\
2. Suplimentarea posturilor acestei Direcții și bugetului acesteia, pentru a putea face față unui moment atât de important pe care îl sărbătorim, Centenarul Marii Uniri, mai ales că Direcția are în grijă un număr foarte mare de etnici români aflați în afara granițelor: peste 8 milioane
   Consider că Direcția Românii din Afara Granițelor (care gestionează direct relația cu românii de pretutindeni – comunitățile istorice și diaspora) și Direcția Generală Reprezentanțe în Străinătate (care coordonează activitatea institutelor din străinătate), sunt cele două direcții care îndeplinesc direct menirea legală a Institutului Cultural Român. Direcția Românii din Afara Granițelor este crucială pentru zonele unde nu există ICR-uri și acolo unde cultura românească ajunge cu dificultate: în Timoc, Basarabia de Sud, Transcarpatia, Nordul Bucovinei, în Balcani, respectiv în comunitățile de muncitori din Spania, Italia sau comunitățile de deportați din fostul spațiu sovietic, din Rusia, Kazahstan etc.
   Sunt convins că organizațiile românilor nu vor putea înțelege cum un șef de instituție militează pentru slăbirea ei, restructurând-o, chiar în anul Centenarului. Liderii românilor din străinătate nu pot să nu compare situația ICR cu politica unor state vecine, precum Ungaria, care are nu două structuri pentru susținerea identității naționale în străinătate, ci peste 20 structuri, finanțate extensiv.
   Având în vedere că, evident, sunt utile și necesare dezbaterile în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (Camera Deputaților) și în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi a Războiului pentru întregirea Neamului, consider că ,,verba volant, scripta manent”, iar la reorganizarea unei instituții având o asemenea anvergură și importanță se cuvine să contribuim toți cei interesați și cu bună-credință. De aceea, vă adresez rugămintea să-mi comunicați pe cale oficială următoarele:
   • cum veți proceda la reorganizarea I.C.R. și care va fi viitoarea formulă de funcționare a acestei instituții;
   • cum înțelegeți să întăriți acțiunile ICR în comunitățile istorice și diaspora prin desființarea structurii specializate?
   • care sunt specialiștii cu care v-ați consultat și v-au recomandat comasarea unor structuri cu activități complet diferite?
   • cum explicați că până în momentul de față ICR nu are niciun proiect major pe comunități sau diaspora, în condițiile în care Direcția de specialitate era una dintre cele mai active din sistemul statului român privind aceste spații?
   (INTERPELARE adresată Institutului Cultural Român, Doamnei președinte Liliana Țuroiu)