Să împingi țara într-o criză, să zdruncini guvernarea și apoi să ridici din umeri, ca și cum dezastrul ar fi venit de la meteo, nu mai este strategie politică. Este cretinism și utopie administrativă.

PSD a reușit performanța incredibilă de a dărâma tot, fără a pune absolut nimic în loc. Fără nicio perspectivă concretă a pasului următor. Este un experiment de avangardă politică unic în lume. Avem o criză atât de profundă, încât fundul sacului a devenit, brusc, noul nostru tavan.

Strategia actuală este genială prin absurdul ei total. Nu există soluții. Nu există o direcție clară. Există doar certitudinea matematică că suntem blocați într-un sens giratoriu din care au fost eliminate toate ieșirile. Această iresponsabilitate reprezintă „stabilitatea” pe care o promiteau deopotrivă guvernanții, după ce ne-au informat „spășiți” că au tras învățămintele necesare de la recentele alegeri în care Kremlinul ne-a suflat malefic în ceafă.

Președintele Sorin Grindeanu a explicat filosofia acestei strategii cu o claritate dezarmantă: preferă „o opoziție cu voce”, față de „o guvernare cu capul plecat”. Adică, în traducere liberă: mai bine gargară de pe margine, decât vreo responsabilitate concretă.

Ce fac acum pesediștii „cu sânge în instalație”, după cum îi caracteriza doct Lia Olguța Vasilescu? Anunță că vor sesiza Curtea Constituțională. Mai precis, după ce au creat criza, merg să explice CCR ce a vrut să spună autorul (PSD) iar, dacă se poate, să blocheze astfel guvernul pe care tocmai l-au abandonat. Aceasta este logica politică redutabilă a pesediștilor. Atât s-a putut.

Au dat cu capul în gardul pretinsei stabilități guvernamentale și s-au blocat iar acum speră să-i extragă fie CCR, fie AUR, ultimativ, eventual printr-o moțiune de cenzură.

România rabdă. Ca întotdeauna. Singură, confuză și cu zâmbetul acela obosit cu care recunoști un serial pe care l-ai mai văzut.