Cel mai mare inamic al României este pericolul românesc! Marii strategi ai intoxicării lansează în spațiul public, evident manipulator, diverse rețete ale vinovăției privitoare la situația economică actuală a țării. Sunt exclusiv de vină străinii, multinaționalele, tăvălugul corporatist, soroșii, veneticii, vânzătorii de neam și trădătorii, corupții de prin politică, profitorii aflați în fruntea bisericii, cei de prin serviciile secrete și alții. Ei ar fi inamicii din interior, conjurația malefică a răului generalizat, ghizii prăbușirii deliberate a țării. Colcăie națiunea de astfel de demoni rămași adeseori personaje colective fără de chip.
Puterea politică susține că dușmanii țării sunt în rândul opoziției, care a tăiat salarii și pensii pentru a-i rămâne mai mulți bani pentru furăciuni, opoziția afirmă contrariul, că pesediștii și aliații lor taie investițiile naționale, șubrezesc economia și risipesc banul public canalizând resursele țării pentru finanțarea clientelei de partid, a baronilor locali. Ce să mai înțeleagă omul de rând din această răfuială publică generală consecventă a reprezentanților românilor cu ei înșiși?! De altfel, nu s-a schimbat aproape nimic, în această privință, în ultimii 27 de ani „revoluționari” post-decembriști.
Dar oare s-a schimbat moral ceva, în această privință, în România ultimelor două secole? Însuși poetul Mihai Eminescu incrimina la vremea sa „fonfii și flecarii, găgăuții și gușații, bâlbâiți cu gura strâmbă” transformați în „stăpânii astei nații”: „Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni…”. Iar un alt mare poet, Octavian Goga, nota în jurnalul său că România a ajuns o „țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei.(…). Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșătoare de meningită morală”.
Poate s-ar cuveni să învățăm cu toții mai mult de prin istorie și cu atât mai mult din propriile greșeli. Câtă vreme ne situăm permanent pe baricadele ostilității, într-un front intern național în care românii sunt fie dușmani, fie proprii lor inamici, fără a-și asuma sau cunoaște măcar cu adevărat mizele naționale comune, nu se poate schimba ceva profund în bine. În această privință, menirea noastră ca politicieni în Parlamentul României este de o importanță covârșitoare. Trebuie să ne ridicăm deasupra dihoniilor mărunte, a retoricilor insipide și a bălăcărelilor sordide care cotropesc mass-media și spațiul public. „Greșelile politicianului – susținea gazetarul Mihai Eminescu – sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”
Să ne asumăm, așadar, cu onestitate, în chip vizionar viitorul acestei țări, cu multă bună-credință, îngăduință reciprocă, muncă și trudă. Cu mult mai puțină conflictualitate și gâlceavă…