Back
Featured image of post Rudimentari prin gândire și fapte

Rudimentari prin gândire și fapte

De regulă, nu mă interesează „capra vecinului” și nu mă bucur de necazul acestuia, însă văzând obrăznicia și cinismul reprezentanților Ungariei, care ne provoacă și instigă permanent prin declarații neprietenoase, separatiste, segregaționiste și revizioniste la adresa României, nu pot rămâne pasiv.

Probabil vă amintiți de președintele Ungariei, dna Katalin Novák, care s-a pozat, imediat după instalarea sa în funcție, cu o bornă vopsită în culorile naționale ungare, pe muntele Piatra Secuiului din județul Alba.

În urmă cu câteva zile, aceeași doamnă s-a aflat într-o vizită privată în România. A participat la dezvelirea unei statui la Carei, prilej cu care a declarat incitator că maghiarii trăiesc „între lupi”, ceea ce-i obligă la vigilență și unitate: „Trebuie să luptăm pentru trecutul nostru comun și viitorul nostru comun”, a conchis mneaei.

Acum, făcând vorbire despre „lupi”, nu știm dacă doamna s-a referit la urmașii „lupului dacic”, în fața cărora conducătorilor unguri le-au tremurat genunchii prin istorie. Totuși, e curios cum, din descendențele „glorioase” ale fino-ugricilor barbari, ungurii au ajuns în actualitate să se auto-victimizeze ca neprihăniți. Ori, poate, președintele Ungariei i-a asimilat pe români cu lupii, cu sensul de „fiare ale pădurii”, care-i terorizează pe bieții inocenți unguri.

Rămâne să traducă oficialii români această sintagmă a expresiei „diplomatice”, pe care președintele Ungariei ne-a transmis-o plină de „curtoazie și prietenie”. Ca de obicei însă, marii noștri „bărbați de stat” tac chitic, au alte priorități în luptele lor pentru privilegii, ranguri, funcții și putere.

Îi transmit eu doamnei președinte, să privească către ograda proprie. Conform Oficiului Central de Statistică de la Budapesta, Ungaria se confruntă acum cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, în luna martie era de 25,4%. Prețurile la energia pentru gospodării au crescut cu 43,1%, la gaz cu 62,8%, raportat la perioada similară a anului trecut. Și prețul la alimentele din unitățile comerciale din Ungaria au înregistrat o creștere cu 42,6%, față de luna martie a anului trecut. Disperați, tot mai mulți unguri trec granița și își fac cumpărăturile la „lupii” din România.

Treziți-vă, maghiari! În timp ce Viktor Orban a căzut economic între scaune, încercând politic să joace concomitent și cu Rusia și cu Uniunea Europeană, emisarii săi vă vând aceleași mesaje propagandistice răsuflate cu autonomia teritorială pe criterii etnice care, pesemne, le-ar putea salva iluzoriu doar propriile neputințe și căderea. În esență, niște rudimentari prin gândire și fapte…

Last updated on Apr 19, 2023 10:36 UTC
comments powered by Disqus