Luna martie este dedicată marșului pentru viață, dedicat temei „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”. Este îngrijorător că România se află între primele cinci țări din lume (toate foste țări comuniste, Rusia ocupând locul întâi) în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală: 22,8 milioane de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în ultimii 60 de ani.
Dacă în primul război mondial au murit circa 1.125.000 de români iar alți 800 de mii de români, militari și civili, au pierit în cel de-al doilea război mondial, este înfiorător să constatăm că cei mai mulți români și-au pierdut viața… prin avort. Sunt înregistrate peste 7,8 milioane de avorturi în România doar în ultimii 16 ani. Anul trecut, media avorturilor înregistrate în spitalele de stat a fost de circa 185 pe zi. La această statistică nu sunt cuprinse avorturile care se efectuează în clinicile particulare, avorturile medicamentoase, avorturile făcute în străinătate româncelor plecate la muncă.
Potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat), România se numără printre statele membre ale UE care au înregistrat cea mai mare scădere a populației. Datele arată că țara noastră se află în topul european fruntaș la mortalitate. În acest context, rata mortalității infantile, de 9 decese la 1.000 de nou-născuți, este de trei ori mai mare decât media europeană şi reprezintă o problemă complexă, care nu se poate soluționa pe termen scurt.
Pe de altă parte, constatăm că România se clasează în primele 10 locuri din Europa la incidența infecțiilor cu transmitere sexuală, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății. Un milion de români suferă de o infecție cu transmitere sexuală.
Este așadar, de datoria noastră a tuturor să susținem educația pentru sănătate și viață în școli, care poate constitui un proiect de țară pentru viitorul României.
În prezent, unul din șase cupluri suferă de infertilitate în toata Europa. Infertilitatea este o afecțiune care ia amploare în Romania, unde se estimează că aproximativ 15–18% din populația aflată la vârsta fertilă se confruntă cu imposibilitatea obținerii unei sarcini. În ciuda educației sexuale pe scară largă, multe tinere (și chiar multe cupluri aflate la maturitate) nu realizează în întregime ce înseamnă și ce presupune actul procreării. Niciodată în istorie nu au fost atât de multe femei care sa-si amâne maternitatea până după 35 de ani.
Școala românească are nevoie de introducerea unor discipline specifice educației pentru sănătate și viață. Este un moment hotărâtor pentru politicile pro-natalitate, fiind necesară o strategie națională în acest sens. Să nu ignorăm semnalele de alarmă ale specialiștilor, potrivit cărora populația României va ajunge, potrivit unor scenarii pesimiste, la 14-15 milioane în următorii 30-40 de ani. În contextul acesta, populația aptă de muncă se va reduce cu 44% până în anul 2060, ajungând la aproximativ 7,51 milioane de persoane, conform unei publicații a Institutului Național de Statistică (INS). De asemenea, România va înregistra o scădere a populației de 22,1% până în anul 2050, una dintre cele mai mari rate de scădere din lume, conform unui studiu realizat de Organizația Națiunilor Unite (ONU). Să luăm aminte și să facem tot ce depinde de noi pentru a contracara această tendință statistic fatalistă!
Sursa foto: doarortodox.ro