Moment de jenantă „glorie” pentru Parlamentul României, odată cu adoptarea grăbită și pripită a proiectului legislativ privind salarizarea unitară a personalului bugetar. Demnitarii, profesioniștii din politică au reușit performanța să-și mărească cei dintâi propriile indemnizații, considerându-i pe primari, președinții de consilii județene și parlamentari o prioritate absolută în rândul bugetarilor țării. Astfel, majoritatea reprezentând PSD, ALDE și UDMR a validat legea care, în pofida promisiunilor și a programului de guvernare pompos și electoral declamat, stabilește de fapt amânarea până la 1 ianuarie 2018 a creșterii salariilor profesorilor, medicilor, asistenților, polițiștilor, militarilor, funcționarilor din penitenciare.
Cu acest prilej, după o încordare neuro-psihică profundă, președintele Senatului României, Călin Constantin Anton Popescu – Tăriceanu, a constatat consternat și profund uluit că: „în învățământul preuniversitar programul nu e de opt ore pe zi. Dacă pui la cap toate vacanțele, ai patru luni de vacanță pe an. Patru luni de vacanță. Eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări. Am văzut, de exemplu, la educație, spor de solicitare neuropsihică”.
Din păcate, există mulți politicieni care gândesc la fel și adeseori fac umbră pământului degeaba. În mod normal, dacă cel în cauză ar avea o elementară luciditate, nițel realism și bun simț, ar trebui să-și analizeze critic propriul statut: cele două luni de vacanță parlamentară și celelalte zile libere și vacanțe care, culmea, coincid cu cele din sistemul de educație. Însă, „de unde nu-i, nici Dumnezeu nu poate cere!”, spune înțelepciunea din popor…
Pentru că se cuvine să rămânem în consonanță cu așteptările și opiniile celor care ne-au mandatat prin votul lor să-i reprezentăm în legislativul țării, voi reda câteva dintre comentariile rezonabile, pro și contra, primite pe cale electronică de la simplii cetățeni, în legătură cu declarația anterior menționată…
„Povestea cu vacanțele este o prostie din timpul comuniștilor. În vacanțele elevilor sunt examenele de capacitate, de bac, de corigențe. Examenele de titularizare, de suplinitori. Rolul părinților în educația copiilor există dar lipsește cu siguranță… Poate numărați câți miniștri au fost, că nu profesorii hotărăsc ce și cum se schimbă!”
„Să vină cu un proiect de lege în care actorii să țină spectacole de opt ore; concertele filarmonicii să dureze tot opt ore, chiar și spectacolele actorilor de la teatrul de păpuși. Chiar așa, harpista de ce cântă mai puțin decât ceilalți?”
„Când ai peste 40% picați, nu prea ai cum sa ceri mărire de salariu. Dacă un privat produce 40% rebuturi, intră în faliment.”
„Oamenii, vremurile si tehnologia au avansat. S-au schimbat. Profesorii nu s-au adaptat.”
„Când o să văd profesorii că se luptă pentru aducerea programei școlare în secolul 21, o să fiu de acord cu măriri de salariu. Momentan, în școală se predă exact aceeași materie pe care a învățat-o și tata!”
„Toți profesorii s-au adaptat la o arie curriculară mizerabilă, impusă nu de ei. Nu uitați că legea învățământului nu o fac profesorii.”
„Profesorii doar se supun și cer salarii mai mari. Din comoditate. Pentru că e mai simplu sa predai ce știa si bunicul, decât să te chinui să avansezi cu vremurile. Și din cauza asta de la profesori o să vedem doar pretenții financiare, și în nici un caz nu o sa vedem «greve spontane» pentru o programă mai bună.”
„Tăriceanu nu a făcut proiecte de lecție și planuri, nu a pregătit materiale didactice și dosare întregi pentru mapa educatoarei… Uneori e prea multă scriptologie în detrimentul copilului. Lucrăm și acasă și la locul de muncă, domnule Tăriceanu, nu dormim pe salarii nesimțite în parlament ca voi!”
Iată doar câteva opinii ale electorilor noștri… Avem întotdeauna ce învăța de la cei pe care îi reprezentăm. Este necesar însă pentru propria curățenie morală, să coborâm decent, măcar din când în când, de la tribuna egoismului și autosuficienței în mijlocul oamenilor, a alegătorilor noștri.