„Sătulul nu-i crede flămândului.” Nici disperarea. Mai ales când între masa unuia și masa celuilalt încape o țară întreagă, pe care cel dintâi pretinde că o conduce.

Pe mine mă revoltă bătrânețea pusă să aleagă între pâine și medicamente. Omul care a muncit și a plătit o viață își numără mărunțișul în fața farmaciei, de parcă ar trebui să-și ceară iertare că încă trăiește și costă. Mă doare părintele care lasă un produs înapoi la casa de marcat și inventează pe loc o scuză, ca să nu-i citească copilul neputința în ochi.

Nu sunt cazuri izolate. Nu sunt nici figuri de stil. Potrivit Eurostat, 27,4% dintre români trăiau în 2025 în risc de sărăcie sau excluziune socială, a treia cea mai mare proporție din Uniunea Europeană. Iar sărăcia s-a accentuat agresiv în acest an. În gospodăriile cu copii, procentul urcă la 29,4%. Printre cei trecuți de 65 de ani, aproape unul din patru flămânzesc. Între timp, punctul de pensie a rămas înghețat la 81 de lei. Iar în ultimele douăsprezece luni, prețurile de consum au fost, în medie, cu 9,5% mai mari decât în anul dinainte. Viața s-a scumpit fără să ceară voie nimănui.

Voi, cei care conduceți România, aveți masa familiilor asigurată, nu aveți grija zilei de mâine, decât în privința privilegiilor și a propriilor funcții. Când v-a fost ultima dată frică de prețul pâinii? Vă acuz că, adăpostiți în siguranța voastră, ați ajuns să tratați spaima celorlalți ca pe o exagerare. Pentru voi, austeritatea e un tabel. Pentru românul de rând, sunt suferința, privațiunile și caznele de a supraviețui fiecărei zile. Le cereți să strângă cureaua, dar catarama n-o simțiți niciodată pe pielea voastră. Sunteți orbi la lipsuri și surzi la suferință, apoi vă mirați că oamenii se revoltă iar țara a ajuns un butoi cu pulbere explozivă, că românii caută extremele politice doar să scape de voi.

„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Ce ați făcut în acest sens, creștinilor de campanii elctorale? Aproapele vostru s-a mutat atât de departe, încât îl mai recunoașteți doar când vă trebuie votul său. Dacă, pășind teatral și protocolar prin biserici, ocoliți suferința, pe cine ați întâlnit acolo de fapt?

Sătulul nu-i crede flămândului. Se pare că, zi de zi, deși pretindem și râvnim ca România să fie „Grădina Maicii Domnului”, putem constata realist, nevrednici și spășiți, că între noi nu s-a împuținat doar pâinea. S-a împuținat omul.