Deşi le este greu, chiar dacă în ultimii ani le-a fost aproape mereu greu, majoritatea românilor îşi iubesc ţara şi speră firesc să ne fie mai bine. Ziua Naţională reprezintă un barometru al identităţii. Un turnesol care vădeşte sentimentele profunde generate de arborarea drapelului, din intonarea imnului naţional, din exerciţiul bucuriei şi al solidarităţii româneşti, din dragostea de ţară împărtăşită fără rezerve, din mândrie, demnitate şi onoare.\Patriotismul, iubirea de ţară şi asumarea identităţii naţionale se cuvin cultivate şi trebuie să facă parte din educaţia de care avem parte zi de zi. În lipsa unei necesare culturi, se manifestă însă confuzie privind acest subiect, chiar în înţelegerea unor lideri cu funcţii importante în administraţia publică judeţeană. Vorbind de dragostea de ţară, un astfel de gurist de ocazie dedulcit la declaraţii publice spunea, în P-ţa Victoriei din Târgu-Mureş, la ceremonialul privind Ziua Naţională, că dragostea de ţară se raportează doar la sacrificiu şi astfel o deprindem cu toţii. O astfel de idioţenie s-ar traduce printr-o logică de-a dreptul masochistă, în temeiul căreia exclusiv sacrificiul validează dragostea de ţară, adică mai întâi ne sacrificăm pentru a ne dovedi patriotismul. Evident, nu contestă nimeni că are şi sacrificiul rolul său dar acesta nu e altceva decât un efect ultimativ generat de cauza primă care este dragostea de ţară, corelată cu prinosul de sentimente identitare.\Fiindcă nu înţeleg acest concept, unii lideri şi-l asumă pur declarativ fiindcă dă bine. De aceea, nici nu au cum să multiplice credibil printr-un mesaj ceea ce (nu) simt. Încă din familie, din copilărie se deprind noţiunile elementare şi fundamentale ale apartenenţei la o cultură, la un popor, la o naţiune,  iar mai apoi se aprofundează prin şcoli. Reperele istoriei neamului tău nu se transmit genetic, ele se dobândesc prin învăţătură. Şi iubirea naţională se cultivă şi se însuşeşte. Adeseori, înveţi să-ţi iubeşti ţara neprogramatic prin ceea ce vezi pozitiv în jurul tău, raportându-te social la semenii tăi, la locul şi rostul comun, la trăirile şi emoţiile care ne unesc şi călăuzesc cotidian.\Îţi iubeşti ţara atunci când o demonstrezi. Când îţi preţuieşti familia şi obârşia, când reprezinţi ceva semnificativ în viaţa celor dragi ţie, când te preocupă binele comunităţii din care faci parte, când nu îţi este indiferentă truda celor necăjiţi, când lupţi pentru o zi de mâine mai bună şi nu aştepţi ca altcineva să ţi-o servească pe tavă, când nu poţi să exulţi egoist de bunăstare ştiindu-i pe ceilalţi flămânzi şi înlăcrimaţi, când poţi să-i însufleţeşti, să fii o lumină călăuzitoare în existenţa tuturor celorlalţi ş.a.\Nu cred că reprezintă un imperativ să te sacrifici pentru a-ţi demonstra dragostea de ţară. Nu cred că declamativ şi preţios trebuie să o declari. Uneori e îndeajuns să-ţi iubeşti aproapele, neamul, ţara, creştineşte, precum pe tine însuţi şi e foarte bine dacă reuşeşti să o şi demonstrezi, cu orice prilej.\Marius Paşcan