După ce, într-o anterioară campanie electorală, PSD și-a inscripționat un mesaj publicitar pe iconițele cu imaginea părintelui Arsenie Boca, considerat „Sfântul Ardealului”, iată că profanarea și spurcarea politică a bisericii continuă, de această dată în sens invers, prin servilism grețos.
Aflăm din media că șeful PSD Iași, senatorul Maricel Popa, i-a înmânat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, o biblie dăruită de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, având inscripționat pe copertă numele și funcția ”Vicepremier Sorin Grindeanu”. Pare astfel că politicianul a devenit, peste noapte, chiar autorul Sfintei Scripturi.
Faceți de râs biserica, dacă ați ajuns să politizați până și Biblia. Este un sacrilegiu, o infamie, batjocoriți tot ce a mai rămas sfânt, creștinesc, în România. Dacă a mai rămas ceva neinfectat, neîntinat politic…
Nu uitați sentința dramatică transmisă de Hristos, la fel de valabilă și pentru clerici: „Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu” (Matei 19, 24).
(Sursa foto: Facebook / Maricel Popa)