Back
Featured image of post Scandalos! Ministerul Educației Naționale înființează neconstituțional, încălcând competențele administrației publice locale, Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rakoczi Ferenc” în municipiul Târgu-Mureș

Scandalos! Ministerul Educației Naționale înființează neconstituțional, încălcând competențele administrației publice locale, Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rakoczi Ferenc” în municipiul Târgu-Mureș

Pe baza „mândriei” lor ticăloșite de a fi români, guvernanții noștri au acordat, joi, 9 august a.c., prin Ordin al ministrului Educației Naționale, Valentin Popa, autorizația de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rakoczi Ferenc” din municipiul Târgu-Mureș. Prin derogare de la prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, acest Ordin, prin care se acordă autorizarea de funcționare provizorie, reprezintă și actul de înființare, ca persoană juridică, a unității de învățământ preuniversitar de stat.
Ce contează că o lege inițiată de parlamentarii UDMR și adoptată de Parlamentul României, având același obiectiv, a fost declarată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale a României. Ce nu poate legea, iată, reușește ordonanța de urgență, astfel că, la presiunea premierului Viktor Orban și a UDMR, Liviu Dragnea a găsit rapid o soluție, promovând prin ministrul „pamblică” ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48, din 8 iunie 2018, privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 499, din 18 iunie 2018.
Conform acestui nou act normativ, la cererea părinților/tutorilor legali, a refugiaților, a cultelor recunoscute oficial de stat sau a unor organizații ale minorităților naționale reprezentate în Parlamentul României, Ministerul Educației Naționale înființează, reorganizează și constituie unități de învățământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, în situația în care autoritățile publice locale nu asigură, în mod corespunzător, conform cererilor, exercitarea acestui drept.
Mai mult, în astfel de situații, avizul motivat și analiza cererilor respective se elaborează și se realizează, în cadrul Ministerului Educației Naționale prin direcția de specialitate pentru învățământul în limbile minorităților naționale, respectiv prin direcțiile de specialitate competente. Finalmente, Ordinul ministrului educației naționale de acordare a autorizației de funcționare provizorie și de înființare ca persoană juridică a unității de învățământ de stat se comunică autorității publice locale în vederea includerii, de drept, în rețeaua școlară a unității administrativ-teritoriale.
Este evident că, „mascându-se” prevederile inițiale ale legii privind înființarea acestei unități de învățământ, declarată neconstituțională, se reiau prevederi asupra cărora Curtea Constituțională a României s-a pronunțat deja, și se încalcă principiul constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat și principiul constituțional al autonomiei locale și descentralizării, reglementându-se o situație particulară, aflată în competența exclusivă a autorităților administrației publice locale prin încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat. De asemenea, se încalcă principiul constituțional al obligativității caracterului normativ al legii și principiul nediscriminării și al egalității în drepturi a cetățenilor.
O scurtă concluzie… Așadar, dragi români, dacă aveți cumva ghinionul să faceți parte din rândul cetățenilor majoritari ai acestei țări și vreți să înființați o unitate de învățământ în limba română, va trebui să urmați întocmai prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011 și să respectați, fără nicio derogare, exigențele legislației în vigoare. Dacă însă faceți parte din etnia maghiară sau alte minorități, puteți înființa respectiva unitate de învățământ mult mai simplu și prin derogări discriminatorii de la respectivele prevederi legale. Adică, mult mai simplu: la cererea părinților/tutorilor legali, a refugiaților, a cultelor recunoscute oficial de stat sau a unor organizații ale minorităților naționale reprezentate în Parlamentul României, vă rezolvă Ministerul Educației Naționale, care înființează, reorganizează și constituie unități de învățământ preuniversitar de stat, fără a ține cont de autoritățile administrației publice locale.
Este revoltător la ce trădări și compromisuri josnice a intereselor noastre naționale se pretează actuala guvernare, tocmai în anul aniversar al României Centenare. În acest sens, Partidul Mișcarea Populară va face tot posibilul pentru a ataca respectiva ordonanță de urgență la instanța de contencios administrativ și pentru a ajunge, în ultimă instanță, din nou, la Curtea Constituțională a României.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus