Am participat, astăzi, în cadrul Bibliotecii Județene Mureș, la cea de a XXII-a ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”.

Am vorbit despre implicarea lui Lucian Blaga în politică. Nefastă, pentru marele creator, filosof, scriitor, pentru destinul său, așa cum s-a dovedit o astfel de implicare nocivă, în majoritatea cazurilor, pentru cei mai mulți dintre marii scriitori români de-a lungul vremii.

Implicarea lui Blaga în viața politică a unei Românii aflată în metamorfoze profunde a început odată cu primirea filosofului în Academia Română, pe 5 iunie 1937, atunci când însuși Regele Carol al II-lea l-a salutat și elogiat printr-un discurs. Mai apoi, Blaga a fost numit tehnocrat în guvernul Goga-Cuza.

Guvernul „eșuat și discreditat“ de istorie, despre care Lucian Boia susținea că „a fost prin componența sa cel mai intelectual guvern pe care l-a avut vreodată România“, a căzut după doar 44 de zile. Chiar și după acest scurt episod, Lucian Blaga a rămas în atenția lui Carol al II-lea, care l-a numit Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în Portugalia, în perioada 1 aprilie 1938 – 1 aprilie 1939.

La vremea respectivă, Blaga îi mărturisea istoricului literar Basil Munteanu, cel care, câțiva ani mai târziu, avea să militeze pentru nominalizarea sa la Premiul Nobel.: „Fără catedră și fără vechea meserie. Oarecum în vânt. Se țin de mine onorurile și sărăcia ca purecii de câne“. De fapt, filosoful spera să dobândească postul de profesor la Universitatea „Regele Ferdinand I“ din Cluj, pe care avea să îl obțină în toamna lui 1938 și din care urma să fie exclus în decembrie 1948.

„A trebuit să ajung de două ori ministru și să se schimbe legea universitară, chiar și Constituția, ca să mă văd profesor“, îi mărturisea Blaga unui prieten de-ai săi, uimit fiind că, după atâtea încercări, în sfârșit îl obținuse.

După preluarea postului de profesor, filosoful a fost numit personal de Carol al II-lea drept senator în Frontul Renașterii Naționale, „unică organizație politică în stat“, în care s-a aflat până la dizolvarea lui, în vara lui 1940.

După 23 august 1944, acuzația că Blaga ar fi fost fascist sau legionar a fost întreținută de mai multe voci puternice ale vremii respective, ideologi și activiști ai regimului socialist din România, precum Lucrețiu Pătrășcanu, Nestor I. Ignat și inclusiv fostul lui doctorand, Pavel Apostol. Toți susțineau vinovăția politică a filosofului, deși în toată opera lui și în biografie nu există nicio urmă de simpatii politice pentru o mișcare politică sau alta.

A fost dat afară de la Universitatea din Cluj și din Academia Română, iar în ceea ce privește creația literară, nu i s-a mai permis să publice. A fost supravegheat de Securitate, iar prietenii și cunoscuții săi au fost arestați, în timp ce deținuții politici care îl cunoșteau au fost anchetați în încercarea de a se obține de la ei informații compromițătoare despre filosof.

Încercările Securității de a găsi dovezi împotriva lui Blaga s-au soldat cu un eșec, nu s-au găsit probe relevante care să ateste că filosoful era legionar. După înlăturarea de la catedra universitară, Lucian Blaga a fost cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie din Cluj, iar ulterior a fost transferat la Biblioteca Filialei Academiei din Cluj.

Fiica filosofului, Dorli Blaga, în volumul „Lucian Blaga. Corespondență de familie“, notează că „Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu și-a dat însă asentimentul“.

Prigonit, retras în satul său natal, la Lancrăm, Județul Sibiu, spre 65 de ani ajunge să-l chinuie accese violente de tuse, iar din toamna anului 1960 se simțea tot mai obosit și slăbit, șubrezit de puternice dureri osoase. A suferit de un cancer la nivelul sistemului osos iar de pe la mijlocul lunii martie 1961 i se administra deja morfină. În noaptea de 5 spre 6 mai, avea să se trezească pe la ora trei și jumătate, cu o aparentă luciditate desprinsă miraculos parcă din imensa suferință. Pe deplin conștient i-a spus soției care îi era alături că peste o oră va muri. Întocmai așa a fost!

Astfel a plecat către veșnicia dumnezeiască unul dintre cei mai importanți și plurivalenți creatori români, cel care filosofic a conchis astfel: „faptul că orice viață de pe pământ se termină prin moarte nu dovedește că moartea este scopul vieții.”

Fie-i memoria veșnic binecuvântată!

Organizatori ai manifestării culturale: Societatea Scriitorilor Mureșeni și Editura Ardealul (prin prietenul și colegul lect. univ. dr. Eugeniu Nistor), Primăria Târgu Mureș, în parteneriat cu Academia Română – Institutul de Filosofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru”, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” Târgu Mureș, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Târgu Mureș.