Diferiți autori, cu relevanță universală, au explorat esența vieții din diverse perspective. Scriitorul Albert Camus a evidențiat absurdul existenței și a sugerat că omul trebuie să-și creeze propriul sens în viață. Psihiatrul Victor Frankl a arătat că sensul vieții vine din găsirea unui scop și din confruntarea suferinței. Filosoful Friedrich Nietzsche, explorând conceptul de nihilism, a subliniat puterea voinței de a trăi și ideea de a-ți crea propriile valori și sensuri în viață. Psihologul și psihiatrul Carl Jung a vorbit despre integrarea opuselor și autorealizare ca aspecte esențiale ale vieții. Filosoful Søren Kierkegaard a explorat ideea de a trăi autentic și relația dintre individ și divinitate.

Acești autori oferă un cadru pentru explorarea semnificațiilor profunde ale vieții, fiecare cu o abordare unică. Alți filozofi celebri care au abordat subiectul privitor la esența vieții sau sensului vieții au avut abordări diverse.

Aristotel a sugerat că fiecare individ are un scop sau o funcție distinctă în viața sa. Teologul și filosoful Thomas de Aquino a vorbit despre viziunea beatifică ca fiind scopul suprem al vieții umane, respectiv unirea cu divinul. Immanuel Kant a identificat „binele cel mai înalt" ca fiind scopul vieții, combinând virtutea cu fericirea. Arthur Schopenhauer a sugerat că, atunci când atingem un obiectiv dorit, descoperim un mare „deșert și gol”, arătând astfel efemeritatea dorințelor umane.

Perspectivele altor filozofi și autorități intelectuale de talie mondială includ curentul numit chiar „Existențialism”. Prin Jean-Paul Sartre și Albert Camus, existențialiștii au explorat sensul, scopul și valoarea existenței umane, concentrându-se pe autenticitate, libertate și confruntarea cu absurdul existenței umane. Din perspectiva „Psihologicei existențiale”, esența umană este caracterizată prin unicitatea speciei umane și a individului, indisolubilitatea dintre persoană și situație, ubicuitatea libertății și amenințărilor în experiența umană. În marxism, esența vieții umane este văzută ca fiind legată de natura practică a omului ca „specie-specie", unde omul își realizează potențialul prin muncă și activitate practică.

V-am evocat doar o mică parte din ideatica, teoriile și judecățile prin care înțelepții lumii au căutat să înțeleagă și să explice, după putințe, senul vieții, scopul nostru existențial și menirea pe acest pământ.

Finalmente, oameni buni, fiecare este liber să asume existența în temeiul propriilor alegeri și valori morale, religioase, culturale… Eu subscriu concluziei fundamentale, a revelației marelui filosof român Petre Țuțea:  „Fără Dumnezeu, fără credință, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. El rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător.”